Gata cu boieria! La muncă, tovarăşi! :)

Vă mulţumesc pentru urările de vacanţă, dar concediul va urma, deocamdată au fost doar câteva zile libere prin ţară în care am îmbinat utilul cu plăcutul. Cu alte cuvinte, având nişte treabă în Bucureşti, am profitat să văd Piteştiul Oanei şi împrejurimile. Am cunoscut oameni faini şi locuri noi. Am făcut exact ce au vrut Oana şi Sorin, care au fost gazde nemaipomenite, dar şi ei ce am vrut eu şi Marian 😀

Cu alte cuvinte, am „obligat-o” pe Oana să conducă pentru prima oară prin centrul Bucureştiului şi, culmea, nu ne-am rătăcit. Noroc că ea ştia o parte din traseu, eu alta şi noroc că părţile erau diferite. Aşa am reuşit să scăpăm destul de rapid din infernul numit Bucureşti, nu înainte de a bea o cafea cu Lucia Verona (care e o tipă la fel de faină ca şi pe blog) şi Bogdan Hrib, care mi-a dat iar o grămadă de cărţi. Îmi pare rău că am stat foarte puţin în capitală şi nu am reuşit să mă întâlnesc cu Simona, Teo şi alţii. Oana conduce ca o nebunăăă, dar foarte bine 😀

oana si  sorin

În Piteşti e plin de câini. Nu umblă cu covrigii în coadă, dar sunt paşnici şi extrem de sociabili. Îi doare în dos de toată lumea, drept pentru care dorm cu burta la soare chiar şi în buricul târgului. Ce am făcut în Piteşti? Ce n-am făcut… Ne-am mutat dintr-un restaurant în altul, dar cel mai şi cel mai e ăla de-i face Oana reclamă tot timpul, Zahana, situat pe malul Argeşului. E minunat! Aici i-am cunoscut la o cină pe părinţii responsabili de existenţa Oanei – Gina şi Gelu. Şi ei sunt ca şi ea, oameni de milioane. L-am cunoscut şi pe Max – patronul de la Zahana, de care nici n-ai zice că-i piteştean. Tot pe malul Argeşului, dar pe o rerasă la mall, ne-am bronzat ca şi tractoriştii la o cafea, împreună cu sora lui Sorin.

castelul bran

În fine, trec de publicitatea la cafea că nu mă plăteşte nimeni :D, şi spun că vizitând locuri din zonă am ajuns la concluzia că ţara noastră e foarte frumoasă în zonele nelocuite. Traseul spre Bran îţi taie răsuflarea din toate punctele de vedere. Natura se arată în toată splendoarea ei, însă drumul este plin de gropi. Uiţi de toate când ajungi în zonă. La Bran, cel mai mult mi-a plăcut parcul castelului si Muzeul satului brănean. Şi castelul are farmecul său, dar am impresia că o parte din obiectele de valoare istorică au fost luate de statul român după retrocedare şi, în plus, era atât de aglomerat la ora la care l-am vizitat încât abia am aşteptat să ies la o ţigară. În rest, în zona Muzeului sunt tot felul de chiciuri scoase la vânzare.

muzeul branean
O adevărată oază am găsit la Cheile Grădiştei, în Moeciu, un complex cum rar întâlneşti în România. Am mâncat în restaurantul prin care curge un râu de munte. E bestial. Dacă ajungeţi în zonă, nu-l rataţi!

cheile gradistei

La întoarcerea spre casă din Piteşti, nu am ratat micii de Deduleşti, care îşi merită renumele, le-am făcut cu mâna Oanei şi lui Sorin, care ne-au însoţit ca să fie siguri că nu ne întoarcem 😀 , şi, în ciuda drumului acceptabil, pe valea Oltului ne-a urmărit ghinionul. Poate mai trebuia să râmânem o zi, altfel nu-mi explic cum naiba am făcut pană. Na, dar ghinonul nu a fost complet, am găsit un loc de refugiu imediat, ceea ce e destul de greu pe valea Oltului. Şi cu aventura asta, am ajuns mai greu acasă, deoarece pe roata de rezervă de la Volvo scria max 80 km/h, dar vii şi nevătămaţi 😀

retezat

PS. Nu cred că le-am mulţumit suficient Oanei şi lui Sorin, dar nici nu ştiu cum s-o fac. Mai bine le spun la telefon 😀

PS 1. Degeaba speră Oana că nu ne va mai vedea repede, doar am pus deja la cale un week-end prelungit în Alba, cândva în august. Io vreau aici 😛

Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii

A trecut? Nu a mai fost? Nu mai vine? La Apocalipsă mă refer, normal. Din cât am reuşit să mă uit la TV zilele acestea, am văzut că s-a creat o adevărată isterie naţională. Alimentată la maxim de televiziuni.
Din punctul meu de vedere a fost un joc, dacă pot să-i spun aşa. Un joc cu efecte pozitive. Eu am folosit prilejul ca să cunosc în carne şi oase nişte oameni minunaţi, cu care ne ştim de pe bloguri de multişor. Prieteni vechi, dar pe care nu am avut până acum plăcerea să-i cunosc şi în realitate, cu excepţia Chinezului.

Prima surpriză extrem de plăcută am avut-o, marţi, imediat ce am ajuns în Bucureşti. Oana a venit şi ea din Piteşti pentru întâlnirea dinaintea sfârşitului lumii. E o fată minunată. M-a lăsat fără cuvinte. O tânără foarte frumoasă şi deşteaptă. Un om puternic şi sensibil în acelaşi timp, conştient de valoarea sa. E fermecătoare şi genială. Cu mult plus faţă de ce se „vede” pe blog. O prietenă adevărată şi foarte dragă. Ea a scris aici despre întâlnire încă de marţi seara. Oano, data viitoare musai să conduci tu, ca să stăm mai mult la taclale 🙂

Apoi am întâlnit-o şi pe Camelia, alias Mândra KMI. O fată super faină, din toate punctele de vedere. Sigură pe ea, debordează de optimism. Lucrează cam mult, dar cred că asta o alimentează cu energie. E aşa cum o ştiu de pe mess şi de la telefon. De fapt, mult mai Mândră.

Asta nu a fost tot pentru ziua de marţi. Seara, i-am trimis un mail Simonei Ionescu cum că sunt prin Capitală. Nu am vrut să programez dinainte o întâlnire pentru că ratasem una în primăvară, din vina mea. Să vă spun că în juma’ de oră m-a sunat şi în 15 de minute a venit după mine la hotel ca să vedem cum e aerul Bucureştiului înainte de „sfârşit”? Ei, câţi oameni îşi schimbă programul pentru un străin? Foarte puţini, vă spun eu. Am ieşit la o terasă, împreună cu fiica sa – o tânără foarte isteaţă şi frumoasă -, unde am rămas ultimele, până la închidere, de câte vorbe am avut să ne spunem. Am trecut în revistă toate cotloanele mass-mediei, ale vieţii politice şi ale vieţii în sine.

Cu Simona mi-am început şi a doua zi. Şi asta pentru că a „complotat” foarte bine cu Teodora Georgescu şi Chinezu’. Aşa m-am trezit că-mi beau cafeaua la ora „sfârşitului lumii” într-o companie extrem de plăcută. Am fost foarte încântată să o cunosc pe Teo. Şi în realitate este plină de viaţă. Foarte inteligentă şi foarte echilibrată. Dacă nu aţi cunoscut-o, habar nu aveţi ce aţi pierdut! De Chinezu’ nu vă zic nimic, e moroşan de-a nost’. Fain „rău” omul! Iar vorbele sunt de prisos. Aş mai avea multe de spus, dar nu-mi găsesc cuvintele. Ce surprize minunate mi-a oferit Capitala!

Vi s-a întâmplat vreodată să aveţi nevoie de ajutor, să nu-l cereţi, dar să vină singur şi insistent de unde nici nu te aştepţi? Ei bine, asta-i Simona Ionescu. Merci mult! Îţi rămân profund îndatorată!

Mai vine sfârşitul lumii? Poate să vină! Eu am ajuns acasă fericită că i-am cunoscut pe toţi prietenii ăştia cu care discutasem în sfera virtuală vrute şi nevrute, ca şi cum ne-am fi ştiut de o viaţă. Am zis că din partea mea ar putea să vină sfârşitul, dar nu mai vine. Aşa am stabilit noi. Pentru că-i musai să ne mai întâlnim. E musai pentru că nu am terminat ceea ce aveam să ne spunem. E musai pentru că unele întâlniri nu au avut încă loc…