Omisiuni de neiertat

Vorbesc zilnic cu ea la telefon, iar dacă se întâmplă să nu tot ne dăm câte un semn pe facebook. Orice om normal la cap ar deduce că ştim una despre cealaltă tot ce mâncăm, visăm, facem etc. Acum mă tot întreb ce putem povesti de vreme ce nu mi-a spus nimic despre „Regina Arkudă şi amuletele puterii”. Adică nu mi-a spus că a fost publicată. Şi, logic, nici nu mi-a trimis-o. Fată, eşti pedepsită 😀

Şi dacă tot vorbim iar despre cărţi trebuie să vă mai fac o recomandare. De fapt o apariţie pe care mulţi aţi aşteptat-o. Mizantropul şi-a pus poveştile într-o carte. De abia aştept să le citesc. Dar pentru început trebuie să fac rost de carte. Help 🙂

Chestii & trestii

Youtube pe hârtie. Mike Thomas, un tanar din New York, a vrut de mult sa publice o revista dedicata hobby-urilor sale, insa n-a putut sa-si implineasca dorinta din cauza lipsei de bani. Acum, Mike si altii ca el pot profita de serviciul MagCloud, dezvoltat de producatorul american de hardware Hewlett-Packard. Pentru a publica o revista folosind acest serviciu, utilizatorii trebuie sa creeze un document in format PDF care cuprinde continutul revistei si sa aiba un cont PayPal pentru a putea face si incasa plati, urmand ca de restul (tiparire, comenzi, administrarea livrarilor – deocamdata livrarile se fac doar in SUA, Canada si Marea Britanie) sa se ocupe MagCloud. Pana acum, utilizatorii serviciului, aflat inca in faza de testare, au creat aproximativ 300 de reviste, cu teme mergand de la istoria spatiului pana la povestiri si poze personale. Doreen Bloch, studenta la Universitatea Berkeley, California, care a lansat o publicatie de moda, a laudat viteza si costurile mici cu care a reusit sa scoata revista (la ora actuala, costul de productie este de 0,20 dolari pe pagina). MagCloud ii sustine pe potentialii editori si in privinta designului, gratie unui program care poate aranja la cerere fotografiile pe pagina intr-un mod placut cititorilor. “HP si-a propus sa transforme serviciul intr-un echivalent imprimat al YouTube”, sustin oficialii companiei. Pe langa MagCloud, HP utilizeaza o tehnologie similara pentru a usura munca editurilor in publicarea anumitor carti. Aceasta scaneaza cartile vechi, curata paginile si trimite fisierele rezultate catre o imprimanta digitala. “Prin utilizarea procesului electronic vom putea reduce costurile de editare a unei carti de la 2.500 de dolari (1.880 de euro) pana la 50 de dolari”, a spus Phil Zuckerman, presedintele Applewood Books, precizand ca acum isi permite sa tipareasca singur copii ale unor carti vechi. Încă un pic şi o să poţi printa reviste& cărţile dând doar o comandă de la creier 😀

Abuzul emoticonilor trişti. Cică, de cum a dat criza, s-a înregistrat o creştere de peste 67% a cazurilor de abuz asupra emoticonilor trişti sau care prezintă probleme: emoticonul care îşi smulge par din cap a chelit, cel care plânge nu reuşeşte să facă faţă cererilor, iar emoticonul trist a învăţat pe de rost cursurile de schimb şi indicatorii bursieri. Faţa- neutră tinde să îl înlocuiască pe smiley în 49% dintre utilizări şi Surprinsul tinde să apară la fiecare trei fraze. Mă ofer să compensez. Io abuzez oricum de ăsta 😀 😀 😀 😀 😀

Datorie semi-achitată

M-am achitat pe jumătate de datorie şi am avut plăcerea să înmânez, în cadru total neoficios, la o cafea lungă cu lapte, unul dintre premiile oferite aici. Al2-lea a venit, precum un gentlemen ce e, cu un mărţişor real, pe lângă cel virtual ce mi-l oferise aici. Mulţumesc încă odată! Sper să să-ţi facă plăcere să citeşti Codul cavalerilor. Data viitoare să-ţi aduci şi Primadona. A, şi încă ceva: Oana vrea să te asculte când vine prin Sătmar 🙂

Trexel a venit fără mărţişor, dar a dat cafeaua 😀

Au mai rămas două cărţi de dat câştigătorilor (mulţumim tritonicilor) şi două cafele de ingurgitat.

Huzur life

Cella mă urechează pe blog, pe bună dreptate, pentru tăcerea-mi de un an. Nu am nicio scuză. Niciun motiv demn de scos la înaintare. În ajunul sărbătorilor mă apucaseră părerile de rău pentru că nu mi-am programat o minivacanţă peste hotare. Acum, uitându-mă în urmă la zilele acestea libere în care am lenevit ca o boieroaică, zău că nu-mi pare rău. Mi-am recuperat toate energiile pierdute peste an. Numai aşa pot începe anul în forţă. Dar, ce e mult strică, aşa că de mâine începe munca. Era şi cazul, deja mă plictisesc într-un fel, chit că am mai şi muncit câte puţin, printre altele, zilele acestea. Chiar atât cât să nu zic că duc o viaţă de huzur.

M-am uitat la o duzină de filme (unele chiar de duzină), dar nu mi-a plăcut niciunul în mod deosebit. Importantă a fost însă deconectarea de la realităţile patriei. Am terminat Reginele Oanei – cartea a II în manuscris şi am început-o pe a treia- Regina Elfă. Am mai început şi Zăpada lui Orhan Pamuk, dar am lăsat-o la o parte de cunm au căzut primii fulgi de nea în prima zi a anului. Fain e cu zăpadă. Nu e multă, dar suficient cât să-ţi amintească că este iarnă. Anotimpul ăsta nu e chiar pierdut. Am mai frunzărit şi Cărţile Junglei, pe care am achiziţionat-o din colecţia Adevărul. Apropo de colecţie, titlurile sunt chiar bune, dar mă enervează faptul că ziarul nu se mai găseşte joia la chioşcuri. Nu pot să nu mă întreb care este scopul editării colecţiei, în condiţiile în care se face reclamă la greu, dar ia-l de unde nu-i…. Ca să închei cu cărţile, în urmă cu o lună am vrut să-mi comand la Polirom, online, Egipteanul şi Amanţii din Bizanţ de Mika Waltari. Nu ştiu cum de nu am mai comandat şi bine am făcut. Azi, răscolind netul, le-am găsit la ofertă. Iar una am primit-o gratis 😀 Mai sunt şi alte pachete interesante pe acolo. Închei partea cu cărţile. Cred că m-am molipsit de la Oana :))

Am mai făcut alte chestii, multe şi mărunte. Mai important este, însă, ce nu am făcut. Cred că de aici mi se trage optimismul şi energia ce o simt. Zilele acestea nu m-am uitat deloc la talk-show-uri şi doar foarte puţin la ştiri. Atât cât să aflu ce se întâmplă în ţară şi afară. Am rămas în minte cu imaginea din prima zi a anului, când reporterii televiziunilor de ştiri au stat de la amiază până seara târziu în ger în aşteptarea unei declaraţii de la întâlnirea informală a lui Băsescu cu membrii Guvernului. Toată ziua, televiziunile de ştiri avea în planul secund imagini live cu poarta ce ducea spre castelul în care se înfruptau mai marii ţării. Nu am înţeles efortul televiziunilor şi nici insistenţa cu care ne transmiteau imaginile acelea. În final, nu am aflat mare lucru. La fel, nu înţeleg cine şi de ce l-a resuscitat pe Victor Ciorbea. Reiau ideea Simonei de zilele trecute: cine e Victor Ciorbea? Pe mine una nu mă poate face să-l ascult. Iar tonul ridicat mă determină să mut canalul. Ca să închei, sper să-mi meargă la fel de bine tot anul. Cred că trebuie să arunc televizorul pe geam :))

Să aveţi un an nou cu multe împliniri! Succesuri! – că se poartă 😀

Noul straniu vine dinspre Satu Mare

Sună straniu Noul Straniu, nu? Lumea e stranie. Dar nu la asta vreau să mă refer. Ori şi la asta. „Noul Straniu” a venit în România! Mai exact la Satu Mare. Antologia „New weird” a editorilor americani Ann şi Jeff VanderMeer a fost lansată în urmă cu câteva ore în oraşul de pe Someş, în prezenţa autorilor şi a editorului din România, sătmăreanul Horia Nicola Ursu de la Millenium Press. Un prieten cu care mă mai contrez pe blog, dar nu şi în viaţa reală. Şi asta-i o chestie stranie. Dar, să revin la subiect. Este prima lansare din România a antologiei, care s-a bucurat de un succes nebun în State imediat după lansare. Antologia include opere scurte ale mai multor personalităţi ale genului fantasy, inclusiv a doi români, Ana-Maria Negrilă şi Dănuţ Ivănescu. Detalii găsiţi la Horia.

Ce e New weird? New Weird descinde din fantasticul clasic şi din foiletoanele ieftine de odinioară, din horror şi din banda desenată, din thriller şi noir deopotrivă. Un curent ce şi-a atins deja punctul de maturitate se eliberează din crisalida nostalgiei, aducând un suflu literar şocant şi radical inovator în fantasticul contemporan. Aşa spun editorii.

Jeff Vandermeer este tăticul literaturii New Weird, iar Ann editor la revista SF „Weird tales”. Sunt pentru a doua oară în România şi spun că, faţă de alte ţări, la noi au fost primiţi cu „inima”. Le-a plăcut pălinca, dar nu au putut-o da pe gât ca şi whisky-ul…

Tot un fel de Nou straniu, despre care am vrut să mai scriu, e îndepărtarea oamenilor de cărţi. Mie aşa mi se pare. La lansările de carte participă, de obicei, foarte puţini oameni. Iar evenimente sunt destule în acest oraş. Cred că nici oraşe mai mari nu au atâtea evenimente culturale, publicul, însă, e destul de restrâns. Azi, însă, la lansare, am avut o revelaţie. Am întâlnit-o pe Florica Bleau, unul dintre cei mai talentaţi jurnalişti ai anului 1990 din zonă, acum pensionară, după ce a călătorit o vreme prin lume. Deşi nu este o fană a literaturii fantasy, a mărturisit că vrea să cunoască, să evolueze, să intre în contact cu noul.

Mă întreb: câţi mai sunt printre noi ca şi ea? Mai citeşte lumea? Ce mai citeşte? Voi ce citiţi?

PS: Altfel, recunosc că volumul de faţă va fi primul de literatură New weird ce îl voi citi.