Românii şi italienii

Intr-o catastrofă nefericită mor 100.000 de români
Europa sare imediat cu ajutoare umanitare:
Franţa – 1.000 tone de haine
Anglia – 10 milioane de lire sterline
Germania – 1.000 tone de medicamente
Austria – 100 tone de alimente
Italia – 100.000 de români

Via Chinezu

Io ce să mai zâc?

După câte au zâs ei (Oana, Bogdan Hrib, Chinezu şi Horia) nu mi-a mai rămas mare lucru şi parcă nici nu se cade să mă laud 😀 Acum că am scăpat de oaspeţi :P, vă pot oferi nişte poze şi trec la treabă. Partea nasoală e că oaspeţii nu au dus cu ei şi răceala mea 😀

lansare6

public

 

autografe

 

autografe1

 

carti

 

chinezu

Pardon, două covoare roşii

Pe lângă covorul roşu de mai jos, mai întind unul. Doamnelor şi domnilor, tot în ziua de graţie 12 februarie (mai rămâne de stabilit ora), suntem onoraţi să primim şi să găzduim Poporul chinez şi prieten, cu ocazia lansării minunatului său proiect sportlocal.ro. Asta pentru cei care le au cu sportul. Pentru alţii, uite aşa iese şi de o întâlnire a blogherilor, fie ea nenumită şi fără afişe 😀

Vă rog să mă mai scuzaţi o vreme pentru ritmul de melc pe care îl practic pe blog, dar trăim vremuri de criză. Măcar eu sunt în criză de blog 😀

Apoi, este clar că ditamai oaspeţii au nevoie de un tratament pe măsură. Trebuie să profit de ocazie ca să-mi fac reclamă bună 😀

Breaking news!

În vâltoarea asta de informaţii când toate Breaking news-urile numai noutăţi nu ne aduc, am de făcut un anunţ cu adevărat important şi nou: poporul chinez prieten întinereşte azi.

La mulţi ani, Cristi! Să ne trăieşti fericit 1.000 de ani! Pardon, poate să fie ceva mai puţin, dar bine! 🙂

În sfârşit… Bruxelles

AVENTURI ÎN AER. În sfârşit, printre o grămadă de treburi care mă aşteptau acasă, am reuşit să-mi fac puţin timp ca să-mi aştern impresiile bruxelleze. Nu o să vă povestesc despre cum era să ratez deplasarea la Bruxelles, pe care am făcut-o la invitaţia Corinei Creţu, pentru că „scula” cu care trebuia degivrat avionul ce m-a dus pe mine şi pe Darius la Bucureşti era defectă (Oana încă încearcă să afle ce a făcut în ora în care nu ştia pe unde ne aflăm), nici despre haosul de pe aeroportul Băneasa, nici despre cerşetorii ce i-am întâlnit în buricul Bruxelles-ului, nici despre impresia ce ţi-o face un avion low-cost plin cu români. După ce în patru zile am zburat de la Satu Mare la Bucureşti, de aici la Bruxelles, am bătut capitala europeană pe jos, am mers cu trenul la Bruges – unde m-am cufundat la pas pe străzile medievale alături de Oana, Darius şi Chinezu, am zburat iar la Bucureşti, apoi cu avionul la Cluj şi am ajuns frântă, cu maşina, la Satu Mare (mulţumiri Sătmăreanului şi soţiei lui Darius, Lavinia, care ne-au aşteptat), nu-mi aduc aminte decât că a fost foarte frumos şi că am cunoscut oameni minunaţi. Pe unii îi întâlnisem înainte, pe alţii îi ştiam din blogosferă, pe alţii am avut ocazia să-i cunosc acum. Ar fi greu să povestesc toate trăirile din acest zile, aşa că mă voi limita doar la câteva.

trei-doamne1

(RE)ÎNTÂLNIREA. Ziua de miercuri a fost cea a aventurilor, a revederii cu Corina şi a întâlnirii cu blogherii. De cum am aterizat, cei patru care au speriat vestul (eu, Oana, Darius şi Chinezu) ne-am aventurat prin Bruxelles, pe jos, în căutarea gării. Dotaţi cu o hartă, ne-a luat în jur de o oră şi jumătate să o găsim, deşi se afla la cinci minute de hotel. În schimb, am dat de Piaţa Ecaterina, unde am revenit a doua zi şi am avut plăcerea să savurăm cea mai delicioasă pizza din ultima vreme la localul „La dolce vita” şi surpriza de a întâlni două ospătare românce, care au zâmbit pe sub mustaţă de cum ne-au auzit vorbind. Seara, în restaurantul El Greco din Grand Place, am avut plăcerea să o reîntâlnesc pe Corina, alături de asistenţii ei Horia şi Andrei (mulţumim pentru ospitalitate!), care ne aşteptaseră la aeroport şi care au fost gazde perfecte. A fost o seară memorabilă, în care s-au legat prietenii şi s-a cântat greceşte. Mi-ar lua mult să vă povestesc despre farmecul Corinei, despre harul de povestitor al lui Mordechai, care s-a lăsat destul de greu dus din mizantropie (dar am învins până la urmă 😀 ), despre poveştile şi visele lui Ciupi, despre veselia ce-i cuprinsese pe Gabi, Sibilla şi Vania, despre toţi ceilalţi care au fost acolo … Anca Chiser, Isabelle, Jamilla, Cora şi alţii pe care, din păcate, nu am reuşit să îi cunosc suficient.

oana1

BRUGES, MON AMOUR. Cert e că, trecând peste toată oboseala, am rămas suspendată undeva în timp, în ziua de joi, pe o terasă încălzită din centrul Bruges-ului. Încă o mai văd pe Oana luptându-se să dea gata o porţie neobişnuit de mare de specialităţi flamande din carne, îl mai aud pe Chinezu’ lăudând la infinit sosul de ciuperci ce îl primise lângă angus, pe mine luptându-mă cu o salată imensă cu pui şi bacon, iar pe Darius minunându-se cum poate fi porţia lui de piept de pui atât de mică în comparaţie cu ale noastre. Clopotele din turnul catedralei făceau ding-dong cu o precizie de invidiat la fiecare fix. La câţiva metri, câteva perechi de cai trăgeau după ei caleştile ce duc turiştii într-un tur medieval al aşezării. Vitrine pline cu praline de ciocolată care îţi făceau cu ochiul şi te seduceau sub toate formele şi culorile posibile. Autobuze care circulă la fiecare câteva minute, chiar şi pentru o mână de turişti. O vizită la Bruges e un fel de întoarcere în timp, într-un oraş medieval ce parcă tocmai a fost construit. Am mai fost aici în ianuarie, dar asta nu m-a împiedicat să mă îndrăgostesc iar de această minunată Veneţie a Nordului. Din această vizită rămân cu întrebarea: cum naiba am ratat, pentru a doua oară, să urc în turnul Primăriei din Bruges? Am găsit vinovatul: Mordechai, care ne-a întrebat dacă am urcat în turn. Altfel nici nu ştiam că e posibil. Păi, dacă nu a vrut să ne fie ghid 😛

REGRETE. M-am întors acasă cu regretul că nu am reuşit să îi cunosc suficient pe toţi. Timpul a fost prea scurt şi programul încărcat. Dar, m-am întors mai bogată: cu Cartea de sidef a Gabrielei Savitsky şi Crima letală a lui Vania. Vă mulţumesc! Cel mai ciudă îmi e că nu am stat mai mult la poveşti cu Corina, care a trebuit să fie gazdă bună pentru tot grupul, format din 28 de persoane, din care 12 bloggeri – dacă nu mă înşel. Am mai avut plăcerea să o reîntâlnesc pe Cătălina Chivu de la Rompres, pe care o cunoscusem cu prilejul deplasării ce am făcut-o în ianuarie la Bruxelles. Multe ar fi de povestit şi printre ele vizita la Parlamentul European (să nu uităm scopul!), dar voi reveni zilele viitoare, când voi pregăti articolul pentru ziar. Cert este că am cunoscut o altă faţă a PE. Deocamdată, ziarista din mine doarme, am lăsat turista să vorbească…

Încă o dată, mulţumim Corina, Horia şi Andrei! 🙂

PS. Poze mai multe zilele viitoare.