Mai există pasiune

Mă tot gândeam de o vreme să scriu despre nedreptatea pe care o fac tot mai mulţi, în lumea reala ori virtuală, de a bagă în aceeaşi oală jurnaliştii care muncesc cu pasiune, fără niciun interes înafară de acela de a-şi face meseria de care s-au îndrăgostit, cu analiştii-pupincurişti care aleargă de la o televiziune la alta preaslăvind ori vărsându-şi cu sârg năduful, adesea în necunoştinţă de cauză, despre toate subiectele “arzătoare” ale ţării, posibile şi imposibile. I-am spus de mai multe ori Japonezului că există mulţi jurnalişti care îşi fac meseria cu pasiune şi cu onestitate, în presa scrisă, la radio ori la TV, şi că nu sunt vânduţi toţi mogulilor, oricare or fi ei.

Vlad Petreanu o confirmă nemaipomenit de bine într-un articol de pe blogul său. După ce-l citiţi, nu aveţi cum să nu fi-ţi de acord cu el. Mi-am permis să-l preiau, pentru că ar fi mare păcat să îl rataţi.

 

„E-n felul următor:

Inundaţii. Reporterul se aruncă în maşină, cu operatorul şi cu inginerul de SNG şi se trambalează cu toţii sute de kilometri spre locul de unde fuge toată lumea. Nici unul n-a avut timp să-şi facă bagajele. Dacă au noroc, îşi cumpără de la un magazin răsărit pe marginea drumului nişte chiloţi, ciorapi şi tricouri.

Apoi o ţin langa, zile-n şir, prin apă, prin ploaie. Dorm pe-apucatelea, intră în direct la comanda unor producători nervoşi, care ţipă la ei, la care ţipă şi ei, filmează, scriu, intervievează, transmit, cad în bălţi, fac băşici la picioare, put, încearcă să-şi usuce noaptea ciorapii şi pantalonii, blestemă magazionerul care le-a dat pelerine de ploaie rupte, ţin obiectivul aburit al camerei la lampă, suflă-n circuitele SNG-ului, mănâncă pe sponci, înjură echipamentele care se strică, se milogesc pe la colegi să le-mprumute o casetă, ajută refugiaţii, se ceartă cu jandarmii, se tocmesc pentru 10 litri de motorină cu un tractorist, salvează un căţel şi trei copii, zboară cu tărtăreţe numite pompos elicoptere, aleargă la un alt “live-point”, urlă la şefii care urlă la ei, bocesc de draci, fumează până li se face rău, sug cafea pe unde-apucă, fug de viituri, dar numai un pic, pentru că trebuie să tragă şi nişte cadre şi sunet, numără morţii, aleargă după dom’ preşedinte şi după dom’ ministru, se roagă pentru o declaraţie, sunt îmbrânciţi de SPP, li se descarcă telefoanele când au mai mare nevoie de ele, îşi scrântesc gleznele prin gropi ascunse, dorm pe ei când au 5 minute răgaz, sunt treziţi de un redactor agitat degeaba, care nu ştie pe ce lume e, cad în depresii şi ies din ele prin accese de furie la transmisiunile ratate, vorbesc cu sinistraţii care le plâng pe umăr, se încarcă de tragedie şi se eliberează la fiecare reportaj. Şi-o iau de la capăt, zi după zi.
La un moment dat, în redacţie, un şef uscat, curat şi pomădat se gândeşte c-au suferit destul şi vrea să aducă echipa acasă, la odihnă şi recuperare.
Când aud, oamenii de pe teren, care arată deja ca supravieţuitorii Marii Retrageri a lui Napoleon, revarsă un potop de înjurături: “ce, suntem proşti, nu ne facem treaba bine, de ce ne aduceţi înapoi?”
Iubesc aceşti jurnalişti nebuni. Ei ţin toată industria în spate prin pasiunea lor.”

 

Şi eu îi iubesc! Ce şef bun e Vlad! 🙂 Brusc mi s-a făcut dor de zilele în care eram reporter de teren şi umblam de dimineaţa până noaptea şi de noaptea până dimineaţa pe coclauri.

PS. RSS-urile ce le-am instalat zilele acestea în dreapta blogului sunt de „vină” pentru că am găsit articolul. Mai sunt şi alţii noi pe acolo.

Lista anti-Băsescu. Şi io pe acolo :)

De la Ioska Buble aflu că există o listă de bloggeri anti-Băsescu, care a fost postată pe blogul lui Sever Voinescu, ex-editorialistul de la Cotidianul care va candida deputat din partea PDL. Mai jos aveţi numele bloggerilor enumeraţi aleator de „Politia politica care maninca si ea o piine”. Şi eu printre ei. Şi voi aproape toţi :)))

Alandra, Andrei Badin, Chinezu’, Corina Cretu, Gabriela Savitsky, Mordechai & Moshe, Mos Califar, Nea Costache, Paul, Politica & New Media, Realitatea lui Petria, Roxana Iordache, Sibilla – Sfinx, Realitatea lui Petria, Lilick, Raluca, Mihnea Georgescu, Petrisor Socol, Marius Minea, Roxana Iordache, Raluca22, Satmareanca, Ioska, Dan Andronic, Ciutacu, Diana Tusa, Bibliotecaru, Valerian Stan, Anca Alexandrescu, Andrei Vochin, Birlogul PNTCD, Darius Filip, Adrian Nastase, Fuck You Tovarasi!, Maria Barbu, Turambar, Victor, Marius Ghilezan, Copolovici, Sorina Matei, Adina Valean şi încă vreo 10-15 mai puţin importanţi. Zice el… Adică toţi bloggerii activi din Codex Politic :)))

Autorul mai spune că bloggerii enumeraţi alcătuiesc „gherilla digitală de strânsură”. Găsiţi singuri printre cele peste 400 de comentarii de aici… Spor!

Jumătatea asta

Iar suntem personaje principale în poveştile nemuritoare ale Vaniei. Preiau ultima capodoperă, deoarece ar fi păcat să o rataţi. Poate aşa îmi vine şi mie iar inspiraţia pentru a continua poveştile Colţului de Rai. Cred că mă pricopsesc iar cu femeia de serviciu, deşi vroiam să angajez redactori. Dar, dacă autorul aşa simte, nu mă pot opune 🙂

 

– Nu se compară cu Someşul! – pufni Marieta, nemulţumită de peisajele pe care reuşea să le ofere Bega.
– Sigur, Someşul e mai tumultuos… – murmură, conciliant, Caius. Dar, priveşte: vegetaţia, terasele…
– Mda… Pepiniere de ţânţari! Măcar, îi mai înţeapă pe beţivanii de pe terase!
Era vădit, pe Marieta o cuprinse dorul de casă şi găsea respingător orice i-ar fi oferit Timişoara. De la distanţă, Satu-Mare îi apărea ca un colţ de rai.
– Câtă dreptate avea Doamna Directoare când scria despre oraşul nostru! – oftă femeia.
– Aia era la mişto… – încercă tristul îndrăgostit s-o îmbuneze.
– Ba nu era deloc la mişto! Şi, oricum, nu se compară Satu-Mare cu rahatul vostru de oraş în care staţi toată ziua la Patricia şi vă-mbătaţi!…

Caius o scoase pe Marieta la plimbare pe malul râului tocmai datorită tot mai deselor reproşuri că, în afară de ieşirile la Patricia cu nişte prieteni beţivani, nu mai ştie nimic altceva. Dar, apa mulcomă şi verdele începutului de Iunie nu păreau nici ele a-i fi pe plac alesei inimii.
– Iată, sub pod este clubul de jazz, iar pe partea cealaltă este terasa Vaporul… Vezi? E şi construită-n formă de vapor…
– Am priceput! – tună Marieta. În afară de cârciumi tu nu mai vezi altceva nimic!
Cum ar fi procedat oricine, Caius o apucă înspre Catedrala Mitropolitană, alcătuind în minte un traseu de-a lungul căruia să se înşire cât mai puţine localuri, chiar dacă nu avea nicio vină în privinţa amplasării acestora.
– Puteau s-o facă mai înaltă! – observă sătmăreanca, privind Catedrală şi închinându-se cu evlavie.
– Are 86 de metri înălţime… – aproximă Caius, amintindu-şi de un fel de prezentare a clădirii făcută în nu mai ştia ce publicaţie.
– Sigur, c-ai măsurat-o tu! Vrei, te rog, să mă laşi cu din astea?…

Datorită faptului că la sediul Consiliului Judeţean se oficiază şi căsătoriile civile, Caius decise în gând că este mai prudent să nu atragă atenţia asupra edificiului, prezentând, în schimb, cinematograful Capitol:
– Aici concertează Filarmonica… – preciză el.
Ultima remarcă o irită vădit pe femeie:
– Bun, am înţeles! Tot timpul aduci vorba numai la băutură! Hai, că m-ai înnebunit! Iau şi eu un gin tonic undeva, da’ tu nu-ţi iei mai mult de-o bere, că pe urmă iarăşi sforăi ca un mistreţ şi te pişi pe tine!…
Cum o bere cade întotdeauna mai bine decât Prokofiev, Caius nu mai protestă în urma exagerării cu care i-a fost descris comportamentul, ci alese un bar decent. Fără legătură cu ceva anume, în timp ce-şi sorbea berea, prin minte îi trecu o strofă dintr-un cântec:

Jumătatea asta
Mult este prea mare;
Ca s-o fac mai mică
Tai din depărtare…
……………………..

În acest timp, Crina stătea posomorâtă în biroul Redacţiei Gazetei de Nord-Vest, privind scrumiera plină, mocheta îmbâcsită şi praful de pe birou.

„Ceva-ceva, parcă tot mai făcea şi toanta! Plus că, în perioadele mai agitate, aveam pe cine să mă răcoresc… Acum, mă roagă s-o reprimesc. Nu ştiu ce să fac… Parcă m-am învăţat deja să nu-i mai văd mutra. Pe de altă parte, dacă dau anunţ, vor veni toante cel puţin la fel de mari ca ea şi tot atât de puturoase! Doar s-a văzut la alegeri ce faună avem, zece procente din voturi au fost anulate… Ăştia nu nimeresc să bage ştecheru-n priză, dar să mai ştampileze un singur dreptunghi!… Ce Ţară de tâmpiţi şi ce viaţă de căcat!”.

Ca să fim sinceri, trebuie să recunoaştem că, prin stări similare, ni se întâmplă şi nouă să trecem, uneori…

De ce mi-am facut blog …

Nu stiu daca trebuie sa ma justific, dar o fac. Mi-am facut blog ca sa pot scrie tot ce-mi trece prin cap. Tot ce altfel nu se poate publica intr-un ziar pentru ca nu se cade, pentru ca nu ai confirmare decat din una sau doua surse ori pentru ca atunci cand afli este prea tarziu etc. Mi-am facut blog pentru ca nu intotdeauna reusesc sa-mi transform toate ideile in articole, iar o opinie pe blog parca nu responsabilizeaza chiar atat de mult ca si un articol intr-un ziar. Nu mi-am facut blog pentru ca este la moda, ci pentru ca mi-a placut ideea de mult timp si, altfel, sunt un vechi cititor de blog. Si daca tot mi-am facut blog am de gand sa scriu, deci o sa termin cu justificarile.