Pe lângă excepţii

Ea este muncitoare. Abia ce a început luni munca după o lună de şomaj tehnic. S-a întors la serviciu cu teama că va fi disponibilizată, la fel ca şi alţi circa 8.000 de sătmăreni care lucrează în cele patru mari fabrici din oraş, afectate din plin de criza financiară. Într-un gest de solidaritate nemaiîntâlnit în alte domenii, la propunerea patronatului, colegii ei au convenit să le fie redus programul de lucru, implicit şi salariile, pentru a nu ajunge pe drumuri. Soţul ei este deja şomer, deoarece lucrează în construcţii. El ia un ajutor de şomaj de 500 de lei/lună, ea speră ca salariul ce-l va lua de acum înainte să nu fie mai mic de 600 de lei. Pentru că nenorocirea nu vine niciodată singură, s-a îmbolnăvit de inimă. A fost trimisă de medicul de familie la un consult de specialitate la Spital. Specialistul, medic pensionar, a invitat-o frumos la un consult la cabinetul său particular. Femeia nu a crâcnit şi a făcut întocmai. Aşa cum a procedat şi atunci când a plătit consultaţia: 40 de lei. Fiica lor este elevă în clasa a XII-a. Numai pentru meditaţii plăteşte lunar 100 de lei. Dascălul, acelaşi ca şi la cursuri, este profesor pensionar. Ei nu merg nici la teatru. Acesta este motivul pentru care nu le-am plâns de milă nici actorilor, nici medicilor şi nici profesorilor pensionari.

În acest moment, în România există o categorie mult mai mare şi mai lată pentru care ar trebui să ne crizăm – categoria şomerilor, a românilor care muncesc la privat pentru salariul minim ori ceva mai mult şi pentru pensionarii aceia ce iau lunar 2 -3 lei ori cu 200-300 de lei. Nu că viaţa ar fi cu mult mai roz pentru cei care au venituri de 500 – 600 de lei. Nu e vorba despre câteva sute de oameni, ca şi în cazul excepţiilor de la mult mediatizata lege, ci de sute de mii ori poate chiar milioane. Aş vrea să văd o lege pentru această categorie de români. Dacă nu e cu putinţă chiar o lege, măcar o excepţie. De ani de zile, cei care au ieşit în stradă şi au ameninţat cu tot soiul de proteste nu au fost amărâţii ăştia, care au dus-o întotdeauna prost, ci cei care fac parte, totuşi, din clasa medie.

În ianuarie 2009, zeci de mii de români au rămas fără locuri de muncă, cu ajutor de şomaj mizer. În România lui 2009, salariul mediu este în jur de 1.000 de lei. Tot în ianuarie 2009, câteva clase socio-profesionale plătite de stat vor cu orice preţ salarii mai mari, şantajează şi ameninţă că vor ieşi în stradă. Uitând de sporurile de cretă, de stres, de radiaţii şi de ce or mai fi. La milioanele de români care trăiesc din nimic se mai gândeşte cineva? Îmi permit să mă întreb, pentru că mi se pare nedrept să pledăm la infinit pentru unele categorii socio-profesionale, care au venituri mai mari decât cei din mediul privat care contribuie pentru salariile bugetarilor.

Cine se mai gândeşte azi la ţăranii aceia amărâţi, care au o pensie de câţiva lei aruncată în lehamite de stat? Ei nu au nevoie de nimic ca să supravieţuiască. Nu depind de nimeni. În final, se pot lipsi şi de bătaia de joc a statului care se numeşte pensie. Pentru ei bezna, frigul, sărăcia şi foamea sunt la ordinea zilei. Iar noi ne consumăm energiile urlând că s-ar putea să rămânem fără gaz, că nu ştiu ce mari actori, medici ori profesori au pensii de „doar” 1500 de lei, la care se adaugă salariul de „doar” 1.500 de lei. Nu spun că nu ar merita mai mult, dar cei despre care vorbesc eu de ce nu merită şi ei măcsr puţin mai mult?

Crizându-se politic cu diverse subiecte, fără absolut niciun stil şi fără vreun folos pentru cei mulţi (ăia fix 66 la sută care i-au votat), aleşii noştri au cam uitat de criza aia reală ce a pus stăpânire pe România. Iar când şi-au adus aminte, au schimbat imediat subiectul. Cel puţin, asta se vede la TV. O criză acoperă altă criză, dar, din păcate, nu o anulează.

PS. Ocupată cu alte „războaie”, am uitat să o felicit pe Corina Creţu pentru sarcina ce şi-a asumat-o în mijlocul unui război real. Felicitări, Corina! Parcă aşa ne mai putem mândri cu unii politicieni 🙂

Paradoxurile crizei

Clipul ilustrează în cel mai mişto mod cu putinţă paradoxurile prin care trece civilizaţia occidentală în aceste vremuri de criză financiară.
Se întoarce roata. Şomerii de lux ai crizei îşi caută loc de muncă cu ziua. Imigranţii angajează finanţişti 😀

Criza financiară în imagini

 

Criza financiară a fost întoarsă pe toate feţele în presa din toată lumea. Mai mult decât cuvintele vorbesc imaginile. Imagini memorabile ale traderilor şi ale investitorilor din momentul prăbuşirii burselor găsiţi aici. De mai multe cuvinte nu este nevoie.

Regina reginelor şi Războiul reginelor

Am prieteni geniali. Puţini, buni şi geniali. Mă laud cu ei şi mă bucur pentru ei. Azi e rândul Oanei. Regina reginelor. Tocmai mi-a dat o veste bună. Chiar foarte bună. Nemaipomenit de bună. Editura Tritonic a anunţat oficial că îi publică cartea: „Războiul reginelor”. Oana a mai publicat nouă cărţi, însă odată cu Războiul Reginelor intră în lumea VIP.

Pregătim un fantasy şi anume Războiul Reginelor. Oana Stoica Mujea expune cititorului o lume fantastică, plină de originalitate şi care aduce un suflu nou literaturii de acest gen din România. Este suficient să menţionăm despre Împărăţia Ceasului, satul Żiar’ şi personajele care populează aceste lumi mitice, printre care amintim neamurile arkude şi elfii, pentru a vă da seama de inovaţia scriiturii… Se anunţă a fi o carte interesantă”.

Bravo, Oana!!!  Să cânte lăutarii! Să curgă şampania!

PS pentru postarea de mai jos. Ziarul „7 plus” a preluat azi, pe un spaţiu amplu, „Criza” lui Mordechai. V-am spus eu că-i genial! 😉

Exagerat de bun!De-a dreptul genial!

Am vrut să scriu ceva în seara asta, dar nu mai ştiu ce. După ce citeşti postările lui Mordechai, zău că uneori te bate gândul să te laşi de scris 😉 Aşa că o să revin cu ceva nou mâine.

Până atunci musai să citiţi o postare recentă a lui Mordechai legată de criza financiară. Aş zice că e cel mai bun pamflet pe care l-am citit în ultimii ani. Dar nu zic. Pentru că tot el a avut şi altele la fel de bune. Nu au scris toţi caţavencii la un loc un articol atât de savuros în ultimul cincinal. Nu vă tăvăliţi pe jos de râs de la primele rânduri că aveţi mult de îndurat. Enjoy! 😀

„Nene, ca să organizezi o criză financiară ca lumea… e nevoie de mulţi bani”. Mordechai dixit!