Strategie de campanie

Mordechai a pus mâna pe strategia de campanie a unuia dintre partidele importante aflate în cursa pentru euroalegeri. Am încercat să ghicesc a cărui partid, dar se potriveşte la toate.

Şi asta cred că-i tot o strategie. Câtă sinceritate la El Comandante dintr-odată. Mai cred că, indiferent de efectele crizei, îl vom vedea şi la anu’ la Cotroceni. E bine, totuşi, că îşi asumă şi rolul de premier. Despre ameninţările subtile la adresa coaliţiei a scris Lilick aici.

Ofertă limitată

Ofertă limitată pentru pretendenţii la ciolan. Repede că vine criza :))

fotograma

Lapsus

Am lipsit de aici în plin război al declaraţiilor „uninominale”. E tardiv să scriu acum despre subiectul votului uninominal după ce a fost întors pe toate părţile pe bloguri.

Eu am doar o întrebare: Cum se numeşte sistemul politic care legiferează un tip de vot nedemocratic? Mă scuzaţi, am un lapsus. Cred că sunt şi eu în criză. Criză de gândire 😀

Dacă şi God zice, clar e criză

„Due to the current financial crisis facing the world at the moment, the light at the end of the tunnel will be switched off to save on electricity costs, until further notice. Sincerely yours, God” – via Tiribonflax

Criza va ţine cu ei

Îmi este ciudă pe americani pentru multe lucruri, la fel cum nu-mi plac multe altele la ei. Dar, acum, îmi este ciudă că alegerile le-au oferit şansa să spere din nou. Şi-au recăpătat încrederea că se poate mai bine. Ce va fi vom vedea, dar şi a spera e un început. E mai mult decât nimic. La noi, nu se întrezăreşte nicio speranţă de schimbare. Nici la alegerile parlamentare şi nici la prezidenţialele de anul viitor. Pentru simplul motiv că niciun partid nu a promovat în aceşti ultimi ani oameni noi, capabili să ne redea speranţa.

La noi, dacă nu ştii cu cine să votezi uninominal dintre toţi candidaţii (şi nu prea ştim pentru că în marea majoritate sunt aceeaşi care au candidat pe liste, iar campania electorală pare să se desfăşoare sub stindardul partidelor şi nu a candidaţilor), nici programele de guvernare ale formaţiunilor politice nu te vor ajuta prea mult. În multe puncte, promisiunile electorale ale principalelor partide sunt copii la indigo, iar altele sunt obiective de-a dreptul fantastice.

Salarii minime ridicate până-n cer, pensii la jumătatea distanţei dintre cer şi pământ, mii de kilometri de autostradă, blocuri cu nemiluita, TVA redus, scutiri la impozite, mai puţine taxe şi impozite salarii, bani mai mulţi pentru sănătate, educaţie sau cercetare-dezvoltare (că nu dau de la ei), creştere economică mult peste media europeană, mediu de afaceri stabil şi predictibil (sic!) şi lista ar putea continua. Cam aşa sună principalele promisiuni electorale ale celor trei partide mari din România. În cea mai mare parte copii la indigo. Aceeaşi Mărie cu altă pălărie.

La aşa promisiuni ştiinţifico-fantastice, nu numai că îţi este greu să faci direfenţa pentru a alege în cunoştinţă de cauză, ci chiar să mergi la vot. În condiţiile crizei economice, care se anunţă să lovească mai vârtos România în primăvara anului viitor, promisiunile devin imposibil de îndeplinit. Aceasta ar putea fi şi scuza salvatoare pentru cei care vor câştiga alegerile. Criza va ţine cu ei. Criza va fi răspunsul pentru toate promisiunile neonorate.