Cifre şi fixaţii

E frig de crapă pietrele. E vreme de stat tolonită pe canapea şi de văzut un film bun. Dar … (nu ştiu cum se face că întotdeauna intervine un dar), la ora asta sunt în redacţie. Şi mă lupt cu nişte cifre. Cifrele crizei. Nu ştiu cum calculează oficialii şomajul, dar mie îmi iese tot mai mult cu câteva procente decât lor. Oricum, ideea esenţială este că se va dubla ori chiar mai mult de atât. În cifre seci asta înseamnă spre 2.000 de oameni fără locuri de muncă în plină iarnă. Asta numai din ce s-a anunţat oficial în judeţul Satu Mare. Nici nu contează în aceste condiţii rata aia, care nu spune nimic. Cert e că nu întotdeauna 2 plus 2 fac 4. De ce ar face acum?

Mă obsedează cifrele. Am o fixaţie mai veche pentru temele economice. Cred că ştiu de unde mi se trage. Ştiam dintotdeauna, dar nu am conştientizat. De la el. Îl citeam de-o vreme, via Hotnews, pe Dan Popa, aka Hymerion, (ba chiar am şi povestit la o cafea în primăvară când a dat pe acasă) fără să-l am în blogroll, cum ar fi fost normal. Am reparat greşeala impardonabilă de curând. Dar, să revin la fixaţii. Dan Popa a fost printre primii ziarişti cu care am lucrat direct, imediat ce am intrat în presă. La un moment dat, în anii 1998 – 1999 mi-a fost şef. El şef Departament investigaţii la GNV, eu singurul redactor din subordinea sa. Şi lucram împreună. De regulă cu cifre. Avea o viteză la scris de abia te puteai ţine după el. Ştiam de atunci că într-o zi va deveni unul dintre ziariştii de business super-capabili să spună dinainte ce o să se întâmple mâine şi apoi să explice de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat. A confirmat din belşug.

Din această poveste eu am rămas cu fixaţiile pe teme economice. De câte ori mă chinuie mă gândesc la el. Oricum, cifrele crizei sunt prea complicate ca să le pot rezolva astăzi, aşa că o să mă mai zbat cu ele. Rememorând vremurile acelea, tocmai mi-am adus aminte că am sărit, fără să-mi fi dat seama, de o cifră: 11 ani la GNV.

Mai am un gând. Măcar de-ar ninge…