Bătălia finală. Gyuszi sau doctorul?

UPDATE1. Ilyes a obţinut 58% din voturi în 46 din cele 61 de secţii de votare din municipiu. Se mai numără voturile în 15 secţii. Nu cred că mai este posibilă o schimbare de situaţie.

UPDATE. Urnele s-au închis, tragem adânc aer în piept şi numărăm. Greu, foarte greu. Primele ştiri vin din Ungaria. Duna TV îl dădea câştigător în buletinele de ştiri de după-amiază pe Iuliu Ilyes, „cu un scor decisiv”. Nu ştiu de unde au avut date, deoarece nu s-a făcut niciun sondaj. Mai aşteptăm ceva? Io zic că Ilyes iese cu 60%. Rezultate mai concrete vom avea peste aproximativ o oră şi jumătate.

7 şi ceva. ‘Neaţa popor. Azi votăm iar. Este de datoria noastră. Alegem între actualul primarul de „gaşcă”, Iuliu Ilyes, şi doctorul Dorel Coica. Eu votez prin excludere. Nu pentru cineva, ci împotriva cuiva. Mă rog, până la urmă tot e pro, oricum o iau. Posibil că soluţiile rămase nu sunt cele mai bune pentru oraşul în care ne ducem existenţa, cu certitudine sătmărenii merită mai mult, însă acum trebuie să alegem între ce avem. Meniul nu-l mai putem schimba. Votez deoarece consider acest vot un exerciţiu al majorităţii. Nu este firesc ca o minoritate – etnică, politică ori de care o fi – să decidă în locul tuturor. Democraţia nu este şi nu trebuie să devină expresia voinţei unei minorităţi.
M-am trezit prea dimineaţă pentru obiceiurile mele. Bioritmul meu zice să mă trezesc după 8.00, chiar la 9.00, dar de musai am forţat azi nota ca să transmit aici că s-au deschis toate secţiile de vot. Nu clickuiţi că nu aveţi ce citi. Scriem doar când se întâmplă ceva, dar verificăm. Spuneam că urnele s-au deschis. Însă, la vot s-au dus puţini. Doar cei care şi-au reglat bioritmul în mod corespunzător şi nu stau cu nasu’ în a doua cafea ca şi mine.

8 şi ceva. În urmă cu două săptămâni, foarte mulţi sătmăreni au uitat de urne mergând la ştrand ori aiurea la mici şi bere. Azi plouă. Plouă destul de urât. Poate fi o scuză la fel de bună să nu iasă lumea din casă, dar poate fi şi un argument destul de solid. Ploaia face bine la ten. Eu voi încerca să vă ţin la curent cu tot ce se întâmplă la urne. Sper ca deseară, până la ora 24.00 cel târziu, să ştim ce am ales. S-ar putea chiar mai repede. Să votaţi bine!

11 şi ceva. Prezenţa la urne la ora 10.00 a fost sub aşteptări şi sub cea din primul tur: 3,44 la sută în municipiul Satu Mare şi 4,74 la nivelul judeţului, faţă de 5,34 în municipiu şi 6,39% în judeţ în primul tur. Nici cei doi candidaţi, care au votat la aceeaşi oră – 10.00, nu sunt optimişti în privinţa prezenţei la vot având în vedere că ploaia nu se mai opreşte.

15 şi ceva. Plictis mare. Foarte mare. Se simte în aer şi în toate cele. Prezenţa la vot la ora 14.00 a fost ca şi în turul I: 17,01 în Satu Mare şi 20,33 în judeţ. Dacă merge la fel, Gyuszi e ca şi reales. Părerea mea…

E de gaşcă, beau o bere cu el!

Am luat azi la pas centrul Sătmarului, profitând de ploaia deasă, udă 😉 , rece… Pe lângă faptul că arăt de parcă aş fi luat-o pe arătură, plimbarea mi-a oferit un bun prilej de meditaţii.
M-am tot uitat pe afişele primarului în funcţie, zis şi Gyuszi, care vrea „din toată inima” încă un mandat, şi am ajuns la următoarea concluzie: E de gaşcă, aş bea o bere cu el! Da, păi el spune zâmbitor de pe afişe „E de gaşcă (de treabă, în unele). Îl votez şi în 15 iunie!”. Eu una, cu oamenii de gaşcă beau o bere ori stau la o cafea, primarul îl votez după alte criterii. Recunosc că îi fac un favor, pentru că, altfel, nu beau bere…

Avem tur II la Primărie. Felicitări, doctore!

Avem tur II la Primăria municipiului Satu Mare. Potrivit rezultatelor furnizate de BEM, actualul primar Iuliu Ilyes -UDMR – a obţinut aproximativ 48% din voturi, iar doctorul Dorel Coica – PSD – 27%.

Candidatul PDL, Claudiu Ardelean, a obţinut aproximativ 12% din voturi, iar al PNL – Adrian Ştef – 9,96 %. Restul au obţinut sub 1,5% din voturi.

UPDATE. Rezultate finale pe municipiul Satu Mare
2.6.2008-11:49:00
BEM: Iuliu Ilyes şi Dorel Coica intră în turul al doilea pentru Primăria Satu Mare
SATU MARE, 2 iun (MEDIAFAX) – Candidatul UDMR, Iuliu Ilyes, şi cel al PSD, Dorel Coica, vor intra în al doilea tur al alegerilor pentru Primăria municipiului Satu Mare, potrivit rezultatelor finale date publicităţii, luni, de Biroul Electoral Municipal (BEM), transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit BEM, după numărarea rezultatelor din toate secţiile de votare din municipiul Satu Mare, candidatul UDMR, Iuliu Ilyes, a obţinut 19.989 din voturile valabil exprimate, reprezentând 48,04 la sută, în timp ce candidatul PSD, Dorel Coica, a obţinut 11.009 voturi, reprezentând 26,46 la sută.
Candidatul PDL, Claudiu Ardelean, a obţinut 5.202 voturi -12,50 la sută, iar al PNL, Adrian Ştef, 4.139 de voturi – 9,94 la sută.
Ceilalţi candidaţi au luat sub 1 la sută din voturile sătmărenilor care s-au prezentat la urne. Candidatul PNG, Ciprian Grama Marinescu, a obţinut 423 de voturi, cel al PER, Alexandru Olar, 322, al PC, Ioan Vădan, – 276, iar candidatul PNŢCD, Laurenţiu Nistor, a luat doar 241 de voturi.
Prezenţa la urne în municipiul Satu Mare a fost de 38,14 la sută, 42.143 din totalul de 109.070 de alegători exercitându-şi acest drept. Totodată, 542 de voturi au fost anulate.
La Consiliul Local Satu Mare, UDMR a obţinut 17.335 de voturi, PSD – 8.363, PDL – 5.960 şi PNL – 5.317. Potrivit datelor furnizate de BEM, UDMR va avea în viitorul Consiliu Local 11 consilieri, PSD – cinci, PDL – patru şi PNL – trei.
Rezultatele mai trebuie doar validate de Biroul Electoral Judeţean.
(Crina Dunca, MEDIAFAX)

 

E-turism de alegeri

„Pentru a veni în ajutorul persoanelor care au dificultăţi de deplasare, însă nu au certificat medical ce le asigură dreptul la urna mobilă, UDMR Satu Mare le va pune la dispoziţie, duminică, autovehicule cu care se vor putea deplasa la secţiile de votare. Tot ce trebuie să facă aceste persoane este să sune la numerele de telefon ….” bla,bla,bla. Aşa sună o ştire pe site-ul candidatului UDMR la Primăria Satu Mare, actual primar Iuliu Ilyes.
O văzusem şi aseara, dar am zis că sunt prea obosită şi nu înţeleg bine. După ce mi-am băut cafeaua dimineaţă, am mai citit-o de vreo cinci ori. Oricum o iau, tot turism electoral mi se pare.

Ceva blat şi multă neputinţă

Campania electorală pentru primul tur al alegerilor locale de duminică se apropie cu paşi repezi de final. Faţă de campaniile anilor trecuţi, bătălia electorală pentru Primăria municipiului Satu Mare a fost destul de anostă şi modestă ca şi concepţie, cu actori care, adesea, au dat impresia de blat. Candidaţii s-au lansat târziu în cursă şi au început să-şi facă cunoscute programele politice şi mai târziu. Unii nu au făcut-o aproape deloc. De aşteptat ar fi fost ca, în această perioadă, să asistăm la declaraţii mai acide, la dezvăluiri, la acuzaţii punctuale din partea celor şapte candidaţi, aflaţi prima oară în competiţie, la adresa primarului în funcţie, Iuliu Ilyes. În unele cazuri a fost blat pe faţă, cel puţin din partea cumnatului ministerial Adrian Ştef – PNL, în altele a lăsat această impresie din neputinţă. În acelaşi timp a fost o campanie în care s-au cheltuit importante resurse financiare, în care echipele de campanie au fost luate pe nepregătite de evenimente, în care unii candidaţii, cum ar fi Adrian Ştef, au refuzat prezenţa unor ziarişti în emisiunile electorale de teama să nu fie puşi în încurcătură. O campanie în care moderatorii au trebuit să ţină cont de regulile adesea absurde ale CNA.

Tocmai de aceea, lipsa de combat a contracandidaţilor pentru Primăria Satu Mare a fost simţită mai acut. Ultima confruntare televizată dintre cei opt pretendenţi la Primăria municipiului Satu Mare a fost o confirmare a blatului şi a neputinţei celor mai mulţi. Însă, chiar şi în lipsa unei dezbateri reale, actualul primar, Iuliu Ilyes, nu are şanse să ia Primăria din primul tur, aşa cum se aşteptau mulţi în urmă cu o lună sau două. Sondajele realizate în această perioadă relevă că este previzibil un al doilea tur, cel mai probabil între actualul primar, Iuliu Ilyes, şi candidatul PSD, Dorel Coica, medicul primar care şi-a susţinut financiar toată campania din fonduri proprii şi care mizează pe simpatia acumulată de-a lungul anilor de la zecile de mii de pacienţi pe care i-a tratat. În cărţi mai este însă şi candidatul PD-L, Claudiu Ardelean, care contează pe votul sătmărenilor aflaţi pe valul băsescian portocaliu, dar şi pe simpatia acumulată în ultima parte a campaniei.

O campanie mai incitantă decât a candidaţilor a avut loc pe internet, unde în aceste zile se desfăşoară o adevărată guerillă digitală împotriva primarului Ilyes. Puterea de penetrare a mediului virtual sătmărean este însă nesemnificativă, dar protestul nu este de ignorat. Continuare in GNV