Dezvăluiri

Indiciul îl găsiţi aici 😀

Câteva indicii

Nu ştiu dacă am voie să fac ceea ce fac, io aş spune că da, poate că editorul ( Bogdan Hrib, cum cine? ) ar spune altfel. Dar, de vreme ce sunt personaj de carte îmi permit să postez un pasaj despre mine (da, sunt narcisistă :D). Aţi ghicit: Oana a finalizat Indiciile anatomice. Cartea a cărei idee i-a trosnit în neuron în timpul lansării Reginelor la Satu Mare. Atunci a promis că va scrie o carte în care Bogdan Hrib va fi unul dintre personaje. Eu am insistat ca povestea să se întâmple la Satu Mare, dar nu aveam cum să bănuiesc că voi deveni şi eu personaj. Şi nu de oricare. Am primit manuscrisul azi noapte pe mail şi îmi pare nespus de rău că nu sunt azi liberă să-l dau gata. Între două ştiri citite am descris fişierul şi abia mă pot desprinde de monitor. Cred că voi avea o seara lungă, poate chiar o noapte albă. Deocamdată, din cât am citit, chiar m-am recunoscut la unele faze. Cine ştie ce fac mai departe. Noroc că oana dispare câteva zile şi va scăpa de răzbunarea la cald. Dar, vă las să citiţi şi voi câteva rânduri.

„Crina îşi stoarse rapid un coş mic, ce abia se zărea, înainte de-a se machia şi a ieşi pe uşă. Era cald, şi nu fusese nevoită să muncească prea mult la aspectul vestimentar. Oricum era ca o văduvă neagră, tot timpul se îmbrăca în negru, uneori aruncând o pată colorată. Dar nu pentru că aşa ar fi vrut, ci doar din „greşeală”. Dar în dimineaţa aceea renunţă la bluza neagră pe care şi-o alesese seara, punându-şi un tricou alb cu ceva desene albăstrui.

Era miercuri, iar ea fusese nevoită să se trezească în creierii nopţii. Era obişnuită cu trezitul la zece, băutul cafelei şi ritualul ţigării. Abia apoi îşi deschidea telefonul şi începea să-şi sune colegii. Dar era o zi specială. Adjunctul plecase pentru câteva zile împreună cu iubita undeva la aer curat, iar ea vedea în faţă o zi istovitoare de muncă. Se gândi dintr-o dată că e miercuri şi zâmbi aduncându-şi aminte de un manuscris numit „Miercuri o să mori!”. Era convinsă că nu era miercurea corectă, chiar dacă într-un fel inspirase personajul. Oricum, în afara unor organe, nu i se întâmplase nimic straniu în ultimul timp.

Nu se grăbea spre redacţie, oricum nu avea să plece de acolo. Aşa că se gândea cu înverşunare la toate datele pe care i le dăduse Iolanda, dar şi la cele pe care le aflase ea. Ştia că trebuia să afle mai multe despre cele trei „victime”, rugându-se în acelaşi timp să nu mai apară vreo probă anatomică. Nu de alta, dar avea nevoie de timp pentru a face cercetări.

Ajunsă în redacţie îşi dădu seama că timpul nu îi va fi favorabil. Telefoanele începură să sune şi subiectele să răsară de te miri unde”.