Văduva neagră a cucerit Sătmarul

Orice aş spune despre lansarea cu blogheri a „Parfumului văduvei negre” de Oana Stoica Mujea aş fi subiectivă. Atât pentru că m-am ocupat de organizare, cât şi pentru că sunt personaj în carte. Aş spune doar că deşi i-am spus din start conferinţa oficială a comunicatorilor din online-ul sătmărean, atmosferă a fost una destinsă. Pe cale de conseciţă, vă las să trageţi concluzii citind ce au scris alţii, ziarişti şi blogheri, fiecare în felul lor.

Gazeta de Nord-Vest şi Informaţia Zilei scriu pe larg despre eveniment, la fel ca şi cele două portaluri de ştiri sătmărene – Satu Mare Online ( Merci, Răchi!) şi Portal SM (Merci, Gil!). Dintre blogheri au scris deocamdată (sau mai bine zis au postat poze 😛 ) Darius şi Raulito. Pe restul îi iert, ei nu au termene de predare a articolelor ca şi ziariştii :)))))

Aştept cu interes să văd ce o să scrie pe blog vicepreşedintele CJ, Adrian Ştef, dar şi primarul Iuliu Ilyes.

UPDATE. În timp ce postam, a scris şi Adrian SM. Şi a scris bine 🙂

UPDATE 1. Între timp a scrtis despre întâlnire şi vicele Adrian Ştef. Spune că este flatat că l-am primit oficial în lumea blogherilor sătmăreni. Eu îi spun că trebuie să dea de băut pentru asta!  😀

Lansare cu blogheri. Şi mai mult decât atât…

O să spuneţi că la toate lansările Oanei au fost blogheri. Dacă îi spun „Prima întâlnire a blogherilor sătmăreni” o să spuneţi că ne-am mai întâlnit de câteva ori. Dar, de data asta vreau să fie altceva. Ceva pentru care nu am găsit un generic suficient de bun. Şi vreau să fie prezenţi, pe cât este posibil, toţi blogherii, indiferent de culoare şi simpatii politice.

Deocamdată, după consultări cu unii dintre voi, am rămas la „Satu Mare Blog Meet. Conferinţa comunicatorilor din online-ul sătmărean”. Aşadar, miercuri, 10 martie, de la ora 15.00, la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale din Satu Mare (în curte la Periniţa), sunteţi invitaţi la un dublu eveniment: lansarea celui mai bun roman poliţist cu personaje reale – blogheri, Parfumul văduvei negre” de Oana Stoica Mujea, în prezenţa autoarei :), şi la discuţii oficiale şi prieteneşti despre importanţa şi rolul comunicării online.

Invitaţi special

– Blogherul Adrian Ştef – vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare
– Blogherul Iuliu Ilyes – primarul municipiului Satu Mare

Despre Parfumul romanului poliţist românesc vor povesti directorul Bibliotecii Judeţene, Voicu D. Rusu, şi directorul Centrului gazdă, Felician Pop.

Organizatori: Gazeta de Nord-Vest şi Nord-Vest TV. Parteneri: New Mobitel Security – firma care a adus primele imagini live din Satu Mare.

Evenimentul va fi urmat de un mic cocktail, dacă îi pot spune aşa 🙂 Ca să nu lungesc vorba, dau adunarea generală a blogherilor sătmăreni. Aloo? Se aude? Adam Boer, Adrian Matus, Adrian SM, Adrian Pop, Al2lea, Alexandru Vaşvari, Aurora Scarlet,  Commando Oli, Cosmin Dan, Cristian, Ciprian Bojan, Darius Filip , Diu , Florin Mureşan,  Florian Vereş, Florin cu pozele faine, Gaby Puşcaşiu, HNU, Ionel Mesaros, Otto Pop, Primadona, Radu Ungureanu, Raulito, Radu Botoiu, Razvan,  Trexel, Urban Reality . Dacă mai sunteţi şi alţii vă rog să-mi daţi de ştire, iar dacă v-am uitat pe careva dintre cunoscuţi, îmi cer iertare… Acum observ că suntem mai mulţi blogheri decât credeam 🙂

La eveniment mai sunt invitaţi cititorii de bloguri, reprezentanţii mass-mediei clasice şi online, prieteni de-ai Oanei, de-ai mei şi de-ai voştri 🙂 De reuşita evenimentului aştept să vă ocupaţi fiecare dintre voi, participând activ 🙂

UPDATE. Dintre personajele reale din carte vor fi prezenţi : Eu, Darius Filip şi ţineţi-vă bine, foarte probabil, cel mai cunoscut blogher al Ardealului, clujanul Andreeeei Crivăţ 🙂

Avem primar! Ilyes a câştigat detaşat

Iuliu Ilyes a obţinut 58% din voturile sătmărenilor. UDMR a câştigat şi primăriile oraşelor Carei şi Tăşnad.

SATU MARE, 15 iun (MEDIAFAX) – Candidatul UDMR, Iuliu Ilyes, a câştigat alegerile pentru Primăria municipiului Satu Mare, cu 58% din voturile sătmărenilor care s-au prezentat la urne, potrivit numărătorii paralele efectuate de UDMR pe baza celor 61 de procese verbale întocmite în secţiile de votare din municipiul reşedinţă de judeţ, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Reprezentanţii staff-ului de campanie ai candidatului UDMR au declarat corespondentului MEDIAFAX că Iuliu Ilyes a câştigat al doilea mandat la Primăria municipiului Satu Mare cu 58% din voturi. Mai exact, Iuliu Ilyes a obţinut 25.259 din voturile sătmărenilor care s-au prezentat la urne, în timp ce candidatul PSD, Dorel Coica, a obţinut 18.132 voturi.

Iuliu Ilyes a şi desfăcut şampania la sediul UDMR, fiind felicitat de echipa de campanie şi de liderii organizaţiei judeţene şi municipale ai Uniunii. Iuliu Ilyes a mulţumit cetăţenilor care l-au votat şi echipei care i-a oferit sprijin în timp ce era atacat din toate părţile.
„Am crezut în victorie. Mulţumesc tuturor sătmărenilor care m-au votat şi echipei care mi-a oferit sprijin de-a lungul campaniei, în timp ce eram atacat din toate părţile”, a spus Ilyes. Acesta a mai precizat că va depune un denunţ la Colegiul Medicilor împotriva contracandidatului său Dorel Coica, deoarece medicamentul Gyuszi Stop nu şi-a făcut efectul.

Coica şi-a recunoscut înfrângerea într-o declaraţie de presă dată la sediul PSD. „Îl felicit pe Iuliu Ilyes pentru victorie şi respect decizia sătmărenilor care s-au prezentat la urne. Mulţumesc tuturor alegătorilor care mi-au acordat votul şi sper ca peste patru ani să rămână alături de mine, iar cei care nu m-au votat acum să realizeze până atunci că avem nevoie de o schimbare”, a spus Coica.
(Crina Dunca, MEDIAFAX)

UDMR a câştigat Primăria municipiului Carei şi a oraşului Tăşnad
SATU MARE, 15 iun (MEDIAFAX) – UDMR a câştigat, pe lângă Primăria municipiului Satu Mare, şi primăriile municipiului Carei şi a oraşului Tăşnad din judeţul Satu Mare, iar PNL Primăria oraşului Ardud, în timp ce Primăria oraşului Livada a fost câştigată de un independent, potrivit numărătorii paralele efectuate de partide.

Potrivit numărătorii paralele efectuate de partide, UDMR a câştigat în judeţul Satu Mare primăriile municipilor Satu Mare şi Carei, prin Iuliu Ilyes şi Eugen Kovacs, primăria oraşului Tăşnad prin Andrei Veron şi primăriile a şase comune, Lazuri, Acâş, Turulung, Pir şi Vetiş.

PDL a câştigat în 11 comune – Berveni, Tarna Mare, Bixad, Botiz, Homoroade, Medieşu Aurit, Pişcolt, Sanislău, Socond, Turţ şi Viile Satu Mare, iar PSD a obţinut primăriile a şase comune – la Odoreu, Săuca, Apa, Cehal, Pomi şi Valea Vinului, în timp ce

PNL a câştigat Primăria oraşului Ardud, prin primarul în exerciţiu Ovidiu Duma, respectiv primăriile a patru comune – Căuaş, Doba, Crucişor şi Terebeşti.

Uniunea Civică Maghiară a obţinut un post de primar la Căpleni, unde contracandidatul era de la UDMR.

Primăria oraşului Livada a fost câştigată de candidatul independent Ioan Sebeşi. De asemenea, doin independenţi au câştigat primăriile Certeze şi Agriş.

Astfel, în urma totalizării rezultatelor obţinute în cele două tururi, UDMR are 18 primari în judeţ, urmat de PSD cu 16 primari, PD-L cu 11, PNL cu 9, FDG cu 6, PCM cu 1, fiind aleşi şi trei primari independenţi.