Prea multă linişte…

Linişte mare în blogosferă. Prea mare. De-a dreptul asurzitoare. O linişte care face să se audă mai tare zgomotul rece al armelor ce îşi fac de cap la un pas de noi. Toţi par a fi în concediu, numai războiul nu. Iar cei care au revenit sunt cuprinşi şi ei de moleşeală…

Oana s-a întors dezamăgită de la bulgari şi … tace. Mi-a adus cadoul ăsta. O parte din Albena, prin ochii ei. Merci, Oana! Trexel a apărut şi el, dar are neuronii zdruncinaţi de zorb. Teodora şi-a revenit, dar nu-i!

Mordechai, care ne-a obişnuit să scrie mult şi enervant de bine, şi-a luat o binemeritată pauză, forţat de împrejurări nedorite. Dar ne-a lăsat destul de citit şi de gândit. Însănătoşire grabnică!

Noua mea prietenă, Mana Împărăteasa, şi-a luat şi ea zborul, dar nu ne-a părăsit de tot şi ne invită la … discotecă de concediu. Nici discoteca nu mai e ce-a fost! Bine zice! 😀 Am o ciudă …, mai cu seamă că sunt şi alţii plecaţi. Corina, Gabi, Chinezu’, Petria … Nu-i enumăr pe toţi.

Doar Călifarul, ce tocmai şi-a revenit (sau nu?) dintr-o betegeală (oamenii deştepţi răcesc vara, nu-i aşa?), Alandra şi Roxana ce au mai rămas de veghe. Apreciez că Bădin „sapă” şi în vacanţă. Sunt oameni care nu depun armele niciodată. Cu armele acestea pot fi de acord…

Credeaţi că l-am uitat pe rus? Nu, era imposibil. Vania face ce face şi ne amuză cu … coşmaruri. Pe care le colecţionează frumos din întâmplările din jur.

Peste toată această linişte se aude mai dihai zgomotul armelor, ţipătul oamenilor nevinovaţi, care mor într-un război ce nu le aparţine. Mă întreb: războiul …, războiul acesta nu ar putea merge şi el în concediu?

PS. Mândro, tu pe unde umbli?

Summer dream

E vară. Ne permitem să visăm. Mai cum seamă că am rămas fără stăpâni. Nu ne mai deranjează nimeni. Băsescu ne-a spus unde merge şi cine rămâne de veghe. Mă gândeam: nu vi se pare că lipseşte cineva? Mai avem premier? Unde o fi şi când a dispărut?