Dr. Enătescu nu are locuri pentru ziarişti la Psihiatrie

“Trimiterea” ministrului Ovidiu Silaghi la Psihiatrie nu este valabilă. Academicianul profesor universitar dr. Virgil Enătescu a declarat că nu-i internează pe ziarişti la Psihiatrie deoarece nu are loc, refuzând astfel “trimiterea” ministrului pentru IMM, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale, Ovidiu Silaghi. Acesta a trimis ziariştii să consulte un psihiatru (nominalizându-l pe academicianul Virgil Enătescu şi oferindu-le numărul de telefon mobil) şi să numere turiştii străini de pe litoral, deranjat de întrebările care i-au fost adresate în cadrul unei conferinţe de presă organizate, duminică, la sediul Consiliului Judeţean Satu Mare.

Potrivit unui specialist consultat ieri de GNV, reacţia lui Ovidiu Silaghi îl recomandă pe ministru către un consult de specialitate. Medicul, care a dorit să îşi păstreze anonimatul de teama unor eventuale răzbunări ministeriale, a declarat că astfel de izbucniri sunt specifice, printre altele, oamenilor stresaţi, cărora le-a ajuns cuţitul la os, care lucrează sub presiune, care se simt în pericol sau care sunt depăşiţi de evenimente. „Fără a cunoaşte personal acest caz, eu i-aş prescrie Xanax”, a spus medicul.

Xanax este un calmant puternic, cu efecte sedative, deci numai potrivit pentru ministrul care a sedat turismul românesc şi care poate povesti oricând, oricui, cu un calm de Xanax, cum n-a adus niciun leu pentru dezvoltarea IMM-urilor din Satu Mare.

Rămâne cum am stabilit: e imbecil şi bădăran!

Demonstrând un tupeu fără margini, ministrul pentru IMM, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale, Ovidiu Silaghi, m-a trimis ieri să consult un psihiatru şi să număr turiştii de pe litoral, deranjat de întrebările care i-au fost adresate într-o conferinţă de presă. Asta se ştie şi mi se rupe de ieşirile lui şmechereşti, cu care m-am obişnuit încă de pe vremea în care sugea la ţâţa Camerei de Comerţ.

Întrebarea e: de unde are ministrul Silaghi numărul de telefon al psihiatrului?

Sunt doar 3 posibilităţi:
1. Silaghi e prieten cu psihiatrul şi asta explică numărul de telefon în agenda sau memoria ministrului.
2. Ministrul e pacientul respectivului psihiatru, ceea ce ar explica starea actuală a turismului.
3. S-a documentat înainte de conferinţă şi s-a interesat să afle numărul de telefon cu pricina din dorinţa de a părea interesant, şmecher şi cinic. În loc să afle numărul de turişti străini de pe litoral, lui Silaghi i s-a părut mai interesant să afle numărul de telefon al unui psihiatru cu scopul de a face mişto de ziarişti. Eşti un imbecil Silaghi! La mai mare!

Bingo! Varianta 3 e cea bună! Deşi, în toate variantele există ceva adevăr.

Mulţumiri pentru „Întrebări – Enervări – Mirări”, şi nu numai, JN şi Imperiului Ciutăcesc. Cum de ce? Pentru că aşa am eu chef! 😉

Ne enervează ministrul pentru IMM-uri, Ovidiu Silaghi, pentru dispreţul maxim afişat faţă de opinia publică, ieri la Satu-Mare, cînd deranjat de întrebările jurnaliştilor (interfaţa opiniei publice) i-a trimis pe aceştia la psihiatru. Să faci nebuni nişte oameni care au dreptul legal de a-ţi pune întrebări, numai pentru că întrebările lor te incomodează, este dovadă a unui tupeu de neam prost. Oameni buni, omul ăsta cred că vrea să plece din Guvern pe uşa din spate!”

A, era să uit: Dom’ ministru, delegaţie uşoară în Brazilia, Paraguay şi Uruguay, căci te aşteaptă DNA-ul…

Aflaţi aici de ce e imbecil şi bădăran ministrul Silaghi.