No choice …

România – The land of choice? Ce am putea alege? Să vedem… Presupunem că sunt un turist aflat în criză, care a hotărât să nu-şi mai petreacă concediul în străinătăţuri la all inclusive, cu un sejur luat la „last minute”, nu pentru că tarifele ar fi prea mari, din contră pentru că vreau să urmez îndemnul premierului Boc. Dotată cu o doză de optimism care face bine în timp de criză (şi asta am aflat-o tot de la premier), vreau să consum nu doar produse româneşti ci şi turism românesc pe pâine. Înarmată cu multă răbdare, răscolesc internetul în căutarea celor mai mirifice locuri din „The land of choice”. Cum sunt un turist aflat unde se agaţă harta în cui este firesc ca pe listă să fie înscrise mai întâi destinaţiile aflate în jumătatea de nord a ţării. Caut destinaţii la care să ajung uşor cu maşina, în care mă pot relaxa, îmi pot bucura ochii, în care nu mă enervează nimeni, în care nu sunt taxată mai ceva ca în Turnul Eiffel pentru o cafea şi lista ar putea continua. Cu alte cuvinte caut o oază de normalitate.

Primele destinaţii care îmi surâd sunt Bucovina şi Munţii Apuseni. O luăm cu începutul: Bucovina de aur, darul ceresc, lumea vrăjită, despre care nimeni nu ar putea crede că mai există, oferă o mulţime de suprize. Dar nu de cele la care v-aţi putea aştepta. Într-un final, după ce consulţi zeci de oferte, care mai de care îmbrăcate în cuvinte pompoase, tragi linie, aduni şi ajungi la concluzia că suma e egală cu un „all inclusive” în ţări străine, deşi serviciile lasă de dorit, fără să mai pui cheltuielile legate de deplasare şi de vizitare a mănăstirilor, care nu sunt nici ele de ici de colo. Optezi totuşi la varianta aceasta pornind de la convingerile exprimate la început. Când să spui gata, afli că ai de ales să-ţi duci maşina la service imediat ce ajungi acasă, ba chiar să rămâi împotmolit undeva prin vârful munţilor unde nu funcţionează nici celularul ori să-ţi cauţi altă destinaţie.

Varianta doi pare mai la îndemână, aşa că începi să răscoleşti iar internetul şi ofertele agenţiilor de turism pentru următoarea destinaţie de pe listă. Afli de pe diverse site-uri de promovare că Munţii Apuseni reprezintă una din cele mai interesante destinaţii turistice din România, o rezervaţie naturală în care se află peste 400 de peşteri. Sună mai mult decât interesant, la fel şi ofertele din pensiunile şi cabanele din această zonă. Realitatea din teren e însă alta. Cu ce ne deplasăm? Cu avionul sau cu trenul nu putem, elicopter nu ne permitem, aşa că rămâne maşina. Toate bune şi frumoase până ajungi în buza rezervaţiei naturale. Lumea civilizată se termină imediat. Nu o să găsiţi extratereştri, oamenii vor fi poate chiar mai de treabă decât orăşenii, dar nu veţi putea ajunge decât cu mari sacrificii. De pildă, ca să ajungi să baţi la pas pe poteci Apusenii din inima frumuseţii lor – Padiş, Ponor – trebuie ori să fi câştigat maşina la loto ori să câştigi banii atât de uşor încât să nu-ţi pese cum se duc. Din ceea ce odinioară era un drum asfaltat, accesul spre tărâmul de vis chiar din comuna natală a premierului – Răchiţele, judeţul Cluj – se face pe un drum pietruit ce aduce mai mult a fi unul forestier.

Aşa că alegi altceva. Poate Delta Dunării? Mediatizată intens ca fiind principala atracţie turistică a României, Delta Dunării este practic inaccesibilă, atât pe şosea, cu avionul, cât şi pe calea ferată. Turiştii care vor să ajungă la Tulcea şi de acolo, mai departe, în Delta Dunării, nu au la dispoziţie foarte multe modalităţi de transport. Şoseaua are o singură bandă pe sens, trenul direct Bucureşti – Tulcea a fost desfiinţat, iar Tarom nu mai operează zboruri pe această relaţie încă din 1993. Dacă nici Delta, fie litoralul. Însă, găseşti şi aici mai multe minusuri decât plusuri. Şi tot aşa până ajungi la concluzia că ai pierdut timp preţios în căutarea ta.

Aşa că, în acest an rămân acasă şi servesc scandal pe pâine la televizor, cu ministra turismului în prim plan. Mă mulţumesc cu o incursiune în ţara nimănui. Nu am altă alegere. No choice in the land of choice.

Încă un ministru imbecil şi bădăran

Sunt nebună, dar mă tratez, iar acum am şi numărul de telefon mobil al unui academician doctor în psihiatrie, Virgil Enătescu. Nu a fost greu de obţinut. L-am primit de la ministrul pentru IMM, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale, Ovidiu Silaghi, azi, în jurul prânzului, în cadrul unei conferinţe de presă. Ofticat că mi-am permis să-l întreb una- alta despre problemele ministerului ce îl conduce din deplasare şi despre unele hotărâri aprobate de guvern cu dedicaţie pentru capul său gol, dar vopsit şi gelat, m-a trimis să consult un psihiatru. Şi să număr turiştii străini de pe litoral!

 Aici găsiţi ştirea Mediafax, preluată de EVZ. Hal de ministru bădăran.

Departe de a mă fi deranjat, ministrul m-a onorat facilitându-mi întâlnirea cu academicianul Virgil Enătescu. Aşa poate aflu cum se face că un imbecil ca el mai face parte din Guvern.

Aş avea o singură întrebare: psihiatrul mi-l plăteşte el din comisioanele încasate din fondurile de la minister ori din chiriile încasate de pe zecile de spaţii ce le are în buricul Sătmarului? 

Şi aşa îmi dau seama că preşedintele Băsescu mai poate adăuga un imbecil pe listă.

SILAGHI-ZIARIŞTI / Ministrul Ovidiu Silaghi trimite ziariştii la psihiatru şi să numere turiştii străini de pe litoral
SATU MARE, 3 aug (MEDIAFAX) – Ministrul pentru IMM, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale, Ovidiu Silaghi, a trimis ziariştii să consulte un psihiatru şi să numere turiştii străini de pe litoral, deranjat de întrebările care i-au fost adresate în cadrul unei conferinţe de presă organizate, duminică, la sediul CJ Satu Mare.
Ministrul pentru IMM, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale, Ovidiu Silaghi, s-a arătat vizibil iritat când a fost întrebat câţi turişti occidentali au fost pe litoralul Mării Negre de când este ministru, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Din ianuarie 2007, ne aflăm în piaţa unică europeană, nu se mai face control la frontieră. Nu avem de unde să ştim câţi turişti străini intră în ţară. Dacă vreţi informaţii, vă zic că un grup mare de chinezi a vizitat ieri Muzeul Ţării Oaşului din Negreşti Oaş”, a afirmat Silaghi. Deoarece ziariştii au insistat asupra numărului de turişti străini, Silaghi a făcut precizarea că turismul a crescut anul trecut cu 38 sută, iar în acest an este în creştere cu 15 la sută, dar i-a trimis pe ziarişti să numere turiştii străini de pe litoral dacă sunt curioşi.
Întrebat, în finalul conferinţei de presă, dacă i se pare normal ca Guvernul să adopte varianta PNL privind delimitarea colegiilor electorale din judeţul Satu Mare, având în vedere că este principalul beneficiar al delimitării, ministrul s-a enervat. „De unde ştiţi că aş fi avantajat? Pentru întrebări de acest gen notaţi un număr de telefon (…), al academicianului Virgil Enătescu”, a spus Silaghi, care citea numărul de telefon de pe o hârtie pe care o avea în faţă. Apoi, ministrul s-a ridicat brusc şi a părăsit sala.
Virgil Enătescu este doctor în psihiatrie şi şeful Secţiei de Psihiatrie din Satu Mare.

La capătul lumii

Uneori am senzaţia că trăiesc la capătul lumii. Capătul în care nu se întâmplă nimic, capătul în care o mână spală pe alta, capătul în care toate lucrurile rele pot fi ascunse sub preş, pentru că, nu-i aşa, e bine să trăim în armonie perfectă unii cu alţii. Alteori simt că un zid imens ne desparte de restul ţării, tot ce se întâmplă în capitală ori aiurea în spaţiul carpato-danubian mi se pare desprins dintr-o altă lume. O lume îndepărtată şi necunoscută mie. Toate îmi trec prin faţa ochilor, dar rămân suspendate undeva dincolo de ecranul televizorului. Mă simt ruptă de lume, suspendată între cer şi pâmânt, izolată în acest loc prin ziduri create din nimic.

Capătul lumii e şi mai departe, dacă pot spune aşa, atunci când mă gândesc la o călătorie spre Bucureşti cu trenul. Asta înseamnă 13 ore! Nici nu vreau să-mi treacă vreodată prin cap că aş putea merge la Marea Neagră cu „Mangalianul”. Faci aproximativ 20 de ore. În lumea vitezei, eu nu mai înţeleg, de fapt, în ce lume trăim. Suntem cumva rupţi şi separaţi de ea.

Ciudat că lumea nu mai pare atât de îndepărtată când privesc spre Vest. În zece minute trec zidul, iar lumea pare liberă. Or fi sechele antice, deşi eram copil pe vremea izolării noastre încât să mă fi marcat. De exemplu, litoralul Marii Adriatice – coasta croată – este la vreo zece ore de mers cu maşina din Satu Mare. La fel şi marea noastră. În mod ciudat, Adriatica mi se pare mult mai aproape. Ca o concluzie, recunosc că am probleme serioase de orientare 😀