Nimic

Trăim vremuri ciudate. Vremuri în care nici măcar nimicul nu mai e nimic. Acel niciun lucru, niciun cuvânt, niciun sunet are conţinut, are sens şi spune ceva. Ba mai mult, nimicul are valoare. Are şi blog. Nimic nu mai e ce a fost. Nici măcar toamna, care, cică, va întârzia anul ăsta. Nici măcar oamenii, deoarece unii s-au transformat peste noapte în nimic. Cert e că nimicul are conţinut şi mai mult de cinci litere…

M-am întors, dar … sunt absentă

M-am întors la realităţile mele. Nu am avut timp să mă dezmeticesc, să mă uit peste toate pozele ce le-am făcut în concediu şi să selectez cadourile căci de azi am început munca. Să vă spun că e naşpa prima zi de muncă după concediu? Bănuiesc că ştiţi. Toţi colegii mă întreabă cum a fost, iar eu nu mai am cuvinte. Simt că dacă spun azi tot rămân fără amintiri. Aşa că vorbesc puţin şi sunt tare absentă. Trebuie să scriu şi nu ştiu ce. Sunt cu gândul peste mări şi ţări. Noroc că nu e cald. Revin mai încolo cu poze, cadouri şi alte impresii. Sper că de mâine mă „integrez” din nou 😀

Lămuriri şi nelămuriri

Am o nelămurire. De fapt, am mai multe, dar la una o să mă refer. Cred că la una, s-ar putea ca pe parcurs să fie mai multe. Încă nu m-am hotărât pe care vreau să o scriu aici. Văd ce-mi iese. Cert este că trebuie să scriu deoarece mă tot trag prietenii de nădragi. Dar ce să scriu? Am uneori, chiar şi în acest moment, nişte dileme crâncene. Îmi vin o grămadă de idei şi le distrug pe toate înainte de a începe să scriu.
Mă întreb de ce să scriu că Băse’ a făcut pârţ şi că Năstase îşi numără iar ouăle. O voce îmi spune: d’aia, pentru că ăsta e blog de ziaristă!
Aha, deci aşa. No bine, dar dacă scriu după ce merg de la serviciu, nu pot fi doar sătmăreancă, fără ziaristă? Nu poţi. Ziariştii sunt ziarişti şi când dorm. Aha, asta am auzit-o încă de vreo 11 ani şi am luat-o de bună, de aia am ajuns să am cearcăne. Mi-o mai aduc aminte când face câte un boom la 2-3 noaptea.
Dar, dacă Băsescu poate fi şef de stat doar când vor muşchii lui, io de ce nu aş putea fi ziaristă doar când vor muşchii mei? Nici muşchii nu mai au şanse egale în ţara asta? Pentru că tu nu eşti Băsescu, spune vocea. Păi pot fi! Şi io pot bea whisky (nu în cantităţi industriale, ce-i drept), pot face borduri (nu atât de urâte şi bănoase, e adevărat), pot vinde flota (recunosc că nu ştiu exact reţeta, dar am înţeles că se poate împrumuta contra unui comision consistent) şi restul chestiilor care se ştiu. Singura chestie ce nu-mi iese aşa bine ar fi hă, hă, hă-ul şi aia cu blondele.
Deci, aş putea avea dreptul să scriu ce vreau şi când vreau. Până la urmă am scris. Nu ştiu ce, dar am scris. Mai bine scriam despre elfi, pitici şi sperieni. Dacă vroiaţi altceva trebuia să-mi spuneţi. Voi ce aţi fi scris azi? Nu se pune faptul că suntem cei mai sărăci din Europa, că Năstase şi Mitrea îşi numără dosarele, că Blaga a făcut poc, că nu ştiu care a făcut fâs…

Fereastră deschisă spre haos

Oricum deschid fereastra, duce spre haos.

Un haos care nu spune nimic.

Oraşul acesta trebuie reconstruit!

Las fereastra deschisă, poate pătrunde speranţa …

Niciun gând în plus…

 

Ceva …

Azi nu scriu nimic. Sau poate o fac ceva mai încolo. Nu că în ultimele zile m-aş fi strofocat, dar măcar am preluat de la alţii. Azi nici măcăr nu preiau deoarece îmi propusesem să scriu ceva. Poate o voi face mai încolo. Sau poate nu. Mă gândeam să scriu despre candidaţii la Primărie. De ce să scriu? Cine sunt ei şi ce au făcut pentru mine ca să scriu despre ei? Aş mai fi putut scrie despre candidaţii la Consiliul Judeţean. De ce să scriu despre ei? O să scriu zilele viitoare despre unul singur, ăla UNU ŞI BUN, care merită. Restul nu mă interesează. De ce să le fac publicitate, chiar şi negativă. Pentru mine ei nu există. M-am scos! Nu mai trebuie să scriu 😉
Mai puteam scrie despre cum croncăne ciorile de dimineaţă la fereastră, despre cum m-a trezit un ţânţar gigantic, despre cum era să-mi rup picioarele într-o groapă şi despre multe altele, doar trăim într-un sat mare. Şi mai presus de toate, trăim în România. Numai chef de scris să ai, căci subiecte să găsesc cu duiumul. Am ales să nu scriu, dar până la urmă, totuşi, am scris ceva… 🙂