Rămâne cum am stabilit…

Adică, Corina Creţu îşi va lansa vineri la Satu Mare prima sa carte, „România europeană”. Evenimentul va avea loc de la ora 12, la Muzeul Judeţean Satu Mare. După lansare, Corina va face o scurtă vizită la Negreşti Oaş, iar de la ora 18.00 va fi prezentă în emisiunea „Ora adevărului” de la Nord-Vest TV, moderată de Victor Constantinovici. Dacă nu cade cerul sau nu intervine ceva neprevăzut, voi participa şi eu la emisiune.

Până atunci, îmi fac azi (luni) încălzirea pe sticlă, în aceeaşi emisiune, tot de la ora 18. Asta ca să nu zică El Presidente, precum în scrisoarea pierdută, că presa are un interes scăzut pentru euroalegeri. Încă nu ştiu ce invitat va mai fi prezent în emisiune, dar trag nădejdea că nu va vorbi despre făină, zahăr, ulei şi bulion 😀

PS pentru sătmăreni: Luaţi această postare ca şi pe o invitaţie la lansare. Corina va fi încântată să vă cunoască. Şi eu la fel 🙂

Dialoguri provocate

Nu-mi place „sticla”. Nu mă atrage absolut deloc. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care nu mi-am dorit niciodată o emisiune la TV (de Nord-Vest TV e vorba, ca să fim înţeleşi), deşi mi s-au tot făcut oferte. Idei de emisiuni am destule, dar pur şi simplu nu mă atrage ideea de a sta în faţa camerei şi de a „aburi” poporul cu televizorul. Un alt motiv pentru care nu am vrut să încep o emisiune a fost lipsa de timp constantă şi temerea că nu voi reuşi să mă pregătesc aşa cum mi-aş dori.

Nimic nu s-a schimbat, dar colegii de la TV insistă de o vreme să fiu prezentă în diverse emisiuni, măcar în calitate de invitat. Am refuzat cât am refuzat dar, ca nişte ziarişti ce se ţin scai, colegii mei au perseverat, aşa că m-am dat bătută şi azi mă voi bâlbâi la emisiunea „Dialoguri provocate” realizată de Ciprian Ardelean la Nord-Vest TV, de la ora 18.00. Va fi cu atât mai ciudat cu cât nu eu voi provoca dialogurile ci realizatorul emisiunii, fireşte. Sunt convinsă că în prima postură m-aş simţi mult mai bine. Sper să se ţină bine Ciprian, altfel există riscul ca el să devină interogatul 😀