Solidaritate în stradă

Bugetari din toate instituţiile, nebugetari, pensionari, elevi şi studenţi au ieşit azi în stradă la Satu Mare la mitingul de protest organizat în Piaţa 25 Octombrie. Nu mă aşteptam să fie mai mult de 200 de persoane, dar, în ciuda ploii mocăneşti, au fost cel puţin 1.000 de participanţi. Unii zic că au fost chiar 1500. Cert este că a fost cel mai mare miting de protest de după decembrie 1989. Nu am crezut că sătmărenii pot fi atât de solidari. Au strigat atât pe româneşte cât şi pe limba maghiară  „Băsescu, ia-ţi piticu şi te du”. Da, şi au cântat alături de Tavi Bud melodia „Ăştia hoţi, ăia hoţi, mama lor la toţi”.

Oraşul şi lecturile

Ne-am întâlnit iar la Lecturi urbane -bis azi, la ora 12, în pasajul Corneliu Coposu. Parcă şi locul a fost mai prietenos şi vremea mai bună. Şi oamenii mult mai receptivi. Am citit, am împărţit cărţi şi am stat de vorbă cu oameni care au venit singuri să-şi ia o carte. Nu vă pot povesti prea multe pentru că nu am stat mai mult de 15 minute. Îi las pe alţii să o facă. O să vă las însă cu câteva rânduri din cartea mea preferată, pe care am început să o recitesc azi.

„Oraşul, ca atare, trebuie mărturisit, este urât. Cu aspectul lui liniştit, ai nevoie de oarecare timp ca să-ţi dai seama de ceea ce îl deosebeşte de alte oraşe comerciale de pe toate meridianele. Cum să-ţi închipui, de pildă, un oraş fără porumbei, fără arbori şi grădini, unde nu întâlneşti nici bătăi de aripi, nici foşnete de frunze, un loc neutru, într-un cuvânt? Schimbarea anotimpurilor nu se citeşte decât pe cer. Primăvara se anunţă numai prin calitatea aerului sau prin coşurile de flori pe care micii vânzători le aduc de prin împrejurimi; e o primăvară care se vinde prin pieţe. În timpul verii soarele dogoreşte casele uscate şi acoperă zidurile cu un praf cenuşiu; nu se mai poate trăi atunci decât în umbra obloanelor închise. Toamna este, dimpotrivă, un potop de noroi. Zilele frumoase vin numai iarna.

Un fel comod de a face cunoştinţă cu un oraş este să cauţi să afli cum se munceşte în el, cum se iubeşte şi cum se moare. În oraşul nostru, toate acestea se fac laolaltă, cu acelaşi aer frenetic şi absent. (…)

Se va zice fără îndoială că asta nu e ceva specific oraşului nostru şi că, la urma urmei, toţi contemporanii noştri sunt la fel. Fără îndoială, nimic nu e mai natural, astăzi, decât să vezi oameni muncind de dimineaţa până seara şi căutând apoi să piardă la cărţi, la cafenea şi în pălăvrăgeli, timpul care le mai rămâne de trăit. Dar sunt oraşe şi ţări în care oamenii au, din când în când, bănuiala că ar mai exista şi altceva. În general asta nu le schimbă viaţa. Dar a existat bănuiala, şi asta, oricum, tot e ceva…” – Ciuma de Albert Camus.

PS. Am scris o primă poveste şi aici 🙂

Ne-am întâlnit şi am citit!

Aşa cum am stabilit, azi ne-am întâlnit la prima ediţie Lecturi Urbane la Satu Mare. Puteam fi mai mulţi, dar la cât de tare a plouat toată ziua nu mă aşteptam să fim nici măcar atâţia. Important este însă că am dat mesajul, că ne-am întâlnit şi ne-am cunoscut. A fost acolo profa Cristina Gherman de la „Stanca”, cea care a adus proiectul Lecturi urbane în Satu Mare. Şi Cristina Stahl de la primărie. Au fost şi blogherii, doar fără ei nu se poate 😀 Da, şi important este că presa a fost şi ea acolo. Pentru că şi cu ajutorul colegilor mei de breaslă ne vom înmulţi cei care citim.  O parte din oamenii care au trecut pe lângă statuia Vasile Lucaciu, pe treptele căreia ne-am aşezat să citim o parte dintre cei prezenţi, s-au uitat cu scepticism spre noi, dar alţii au privit afirmativ. Ceea ce ne determină să ne întâlnim şi mâine, la ora 12.00, în pasajul Corneliu Coposu. Să citim şi să împărţim cărţi. Ştim că startul e greu întotdeauna, aşa că perseverăm 🙂 Să vă spun ce am citit? De fapt, am recitit şi se vede în poză ce 🙂

Poze mai multe când se va îndura Darius, Adrian SM, Otto Pop şi ceilalţi care au fost pe fază 🙂

Aşa sunt oamenii

Tu îi ajuţi. Ori de câte ori au nevoie le întinzi mâna. Le faci lansări. Îi aduci. Le dai mâncare. Băutură. Ba chiar şi vin. Eşti în stare să umbli din bar în bar numai să se simtă ei bine şi când le ceri şi tu ceva, îţi trântesc telefonul în nas.

De certat mă ceartă că nu scriu pe blog, aşa că i-am zis să scrie ea în locul meu. Că doar nu o fi foc. Criminaliştii, am aflat ulterior, n-au învăţat să scrie, dar nici idei nu vor să-ţi dea. Aproape că m-am dezis de ea. O fi ea soră-mea, dar tot îmi vine s-o plesnesc. Din momentul ăsta nu mai zic nimic de ea şi nici nu o mai chem la Satu Mare. Ce mare lucru era să scrie şi ea ceva pe blogul meu? Ştie doar că sunt până peste cap. Că nici la întâlnirea bloggerilor nu am ajuns. Şi nici lui Vania n-am mai apucat să-i dau link.

Acum că s-a dus şi Paştele ăsta probabil că o să mai scriu de Crăciun. Nu văd ce altceva ar merita să mă facă să-mi pierd timpul pe aici. Şi nici subiecte nu am. Că pe alea de le am le citiţi în Gazetă. Să nu mai spun că lucrez  de la 9 la 21. Asta nu e viaţă, cel puţin nu una care să-ţi permită să scrii pe blog.

Aşa că azi sunt supărată pe toată lumea. Mai ales pe persoana aceea pe care nu o numesc. Mai vii tu la Satu Mare când te-oi chema eu. Să fii sănătoasă!

Ierni…

Nu ştiu cum se face că la Negreşti (foto) iarna e mai frumoasă decât la noi. Cel puţin noaptea. Cică, în Satu Mare iluminatul ornamental este mai modern, dar eu îl văd fără efect.