Veşti bune. Numai de la bune în sus :)

Veştile rele se transmit rapid şi, în consecinţă, sunt cunoscute de toată lumea. Cu veştile bune nu se întâmplă la fel, aşa că o să mă ocup acum de ele. Şi de prietenii care mi-au lipsit.

Prima veste sună aşa: „Regina elfă” a Oanei Stoica Mujea a fost nominalizată printre cele mai bune zece cărţi ale anului 2009, la categoria SF/Fantasy, de Agenţia de Carte. A început votul înainte de premiile Uniunii Scriitorilor din România, iar Regina Oanei e deocamdată pe primul loc. Băgaţi mare la vot, altfel nu mai stau de vorbă cu voi 😀

A doua veste este tot despre o prietenă, Simona Ionescu, despre care scrie la modul superlativ nimeni altul decât Ion Cristoiu, într-un articol pe care l-am găsit pe site-ul unui alt prieten, Bogdan Comaroni.

A treia veste ar fi că Teo şi Bogdan ne-au invitat la nuntă. Putea fi şi prima veste, dar aşa mi-au venit în minte. O să încercăm să ajungem 🙂

Ultima dar nu cea din urmă veste este că, în sfârşit, lecturile urbane prind viaţă şi la Satu Mare. Prima întâlnire va avea loc în 20 mai. Mult succes organizatorilor! 🙂

PS. Mă alătur campaniei Lalei. Sunt Crina şi citesc. Azi recitesc Ferma animalelor de Orwell.

Supravieţuirea jurnalismului

De cum am auzit ultimele veşti despre Simona, am şi pus mâna pe telefon să-i urez succes. De câte ori vorbesc cu ea, ajungem, inevitabil, să analizăm şi să întoarcem pe toate părţile starea breslei din care facem parte, ajungând, bineînţeles, să facem şi previziuni. Până să vă spun previziunile noastre, am dat peste un editorial din revista Time pe această temă.

„Jurnaliştii ar putea fi obligaţi să accepte o serie de compromisuri pentru a-şi menţine în viaţă meseria, inclusiv advertoriale sau plasarea de produse, afirmă revista TIME, într-un editorial dedicat meseriei de ziarist şi modului în care aceasta va supravieţui în viitor. Editorialul publicat în ediţia electronică a revistei TIME face referire la jurnalism şi la problemele cu care se confruntă acesta în urma crizei financiare, cum ar fi scăderea bugetelor de publicitate, costurile şi pericolul reprezentat de informaţia gratuită de pe internet.

În căutarea soluţiei pentru salvarea jurnalismului, „mulţi ziarişti pentru care «Salvaţi jurnalismul» echivalează cu «Salvaţi-mi slujba»” au vehiculat opţiuni precum reader-ul Kindle de la Amazon, filantropii, microplăţile, statul sau noul iPhone.

Şi cafeaua ar putea fi văzută ca un potenţial „revigorator” al jurnalismului, editorialul făcând referire la acordul între MSNBC şi Starbucks pentru susţinerea emisiunii „Morning Joe” sau cel dintre un post TV afiliat şi McDonald’s, care a asigurat prezenţa cafelei brandului pe pupitrele prezentatorilor de ştiri.

Deşi unele experimente de atragere de fonduri pot părea dubioase din punct de vedere etic sau pur şi simplu neinspirate, ele sunt totodată exemplificări ale unui adevăr simplu şi anume că, indiferent unde accesezi o ştire, pe TV sau internet, nicio informaţie nu e gratuită. „Cineva, undeva, plăteşte pentru ea, fie în bani, fie în timp. Iar jurnaliştii se află sub presiune pentru a deveni mai creativi în plata facturilor”, menţionează James Poniewozik, autorul editorialului din TIME. Mai mult aici

PS. La cât am lipsit, cred că trebuie să reînvăţ să scriu pe blog 😀

Candidez pentru un cangur

Cum am auzit că se dau premii, hop şi io p-aci. Sunt deşteaptă! Gata! M-am hotărât. Candidez. Candidez pentru un cangur. Mai exact la „Fără canguri”. Candidez la toate categoriile, oricum ştiu că una o voi câştiga. Iar de nu va fi aşa, premiul tot îl voi lua căci am pile la autoarea concusului 😀

Vă mulţumesc tuturor celor care m-aţi nominalizat ( fie că aţi spus că sunt cea mai nu ştiu cum , fie că aş fi cea mai simpatică – deşi mă îndoiesc) şi ţin să vă anunţ că mi-am luat-o la cap. În cazul în care sar calul vă rog să-mi spuneţi, oricum nu o să bag de seamă 😀

Acestea fiind spuse, vin şi eu cu nominalizările mele la concursul Luciei Verona, cu precizarea că voi fi subiectivă până în pânzele albe. Nu aşa se cere?

Nominalizările mele

Marele premiu – Pentru că-mi place
Mordechai– pentru că aşa vor muşchii mei.

Cel mai bun blogger dintre scriitori
Oana Stoica Mujea – pentru că are imaginaţie infinită şi e prietena mea cea mai bună 😀

Cel mai bun scriitor dintre bloggeri
Lucia Verona – nominalizare specială împotriva regulilor, ce va răsplătită cu o cafea dublă, fără canguri, dar discutând despre canguri.

Blogul cu cel mai mult umor
Turambar – pentru că e rău deşi se dă bun.

Cel mai bun critic literar
– N-am, nu cunosc. Îs în aer.

Cel mai bun cititor
– Toţi cititorii mei – ăia de au comentat în ultimele zile fără ca eu să le spun măcar o vorbă 🙂

Cel mai bun blogger dintre politicieni
Corina Creţu – pentru că e cea mai cea

Cel mai bun politician dintre bloggeri
Corina Creţu – vreţi să fac copy/paste?

Cel mai informat blogger
Chinezu’ – pentru că-i moroşan rău

Cel mai simpatic blogger/bloggeriţă
Oana Stoica Mujea – tot d’aia

Cel mai gustos blog
– Nu am mâncat încă niciunu.

Cel mai bun blog al unui ziarist
Vlad Petreanu, Simona Ionescu. Vlad pentru că aşa e el, Simona pentru că e cea mai cea prietenă dintre ziarişti.

Aveţi alte propuneri?

PS: Dacă vi se pare că pe nedrept nu vă aflaţi printre nominalizaţi, aştept reclamaţiile de rigoare 😀

 

Autodenunţurile voastre

Cel mai încrezut comentariu
Al2lea – aşa vrea el ))

N-a fi să nu fie cumva…

„Sunt ok, doar că păzesc gazele să nu se stingă!” – aşa m-a îndemnat Simona să spun. Şi zic 😀

Nu, n-am păţit nimic. Nu sunt nici bolnavă (decât o reumă rebelă ce mă chinuie din când în când – deh, boală profesională de pe vremurile în care stăteam zi – lumină pe teren) şi nici alte probleme n-am. Sunt workoholic. Atât 😀 Multă alergătură, contracte de semnat, proiecte noi sau vechi de derulat. Când am văzut comentariile voastre, mi-am spus că sunt un pic prea egoistă. Aveţi dreptate, trebuia să dau un semn de viaţă. Mă flataţi mai mult decât pot duce.

Ieri a fost horor. De obicei, dorm dimineaţa neîntoarsă până târziu, dar, ieri pe la 8 şi ceva, m-a deşteptat Mediafaxul. „Au tăiat ruşii gazul la voi! Vrem urgent ştire!” Brrr. Ziua a început prost şi s-a terminat prost. Nici nu ştiu cum am dat telefoane şi cum am scris. De obicei nu funcţionez fără să fi băut o cafea lungă. Ba poate chiar două. Am trecut testul eroic, căci ziua s-a terminat mai horor decât a început.

Pe aici e frig. E alb. Cel puţin pe acoperişurile ce le văd de la geam. Peste zi nu am avut vreme să mă uit în jur. Gaz avem destul, cine ştie până când. Orişicum, ce nevoie avem de gaz dacă Electrica ne-a lăsat pe unii aseară patru ore fără curent. Suficient timp în care să dârdâim de frig în condiţiile în care microcentralele funcţionează şi pe curent. Nu e destul gazul! Ce nu reuşesc să strice ruşii, rezolvă Electrica.

Încălzirea oraşelor din zonă depinde exclusiv de gaz. Şi de curent, cum am arătat. Toţi au sisteme individuale de încălzire şi nu există o alternativă. Decât vara. No, da’ iarna nu-i ca vara. Dar nu e o dramă. Nu ar fi prima dată când sătmărenii ar rămâne în frig, dacă e să se întâmple nenorocirea. În urmă cu vreo 7-8 ani, autorităţile locale au decis debranşarea generală şi dezafectarea sistemului centralizat, pe motiv de pierderi. Fiecare s-a descurcat cum a putut. Nu a sărit nimeni cu subvenţii ori alte tipuri de ajutoare. Din contră, există o sumedenie de obligaţii şi cheltuieli suplimentare, care în sistemul centralizat nu existau. Vorba ardeleanului optimist: n-a fi să nu fie cumva…

Să revin, însă, la finalul horor al zilei. Pe la 7 seara se ia curentul într-o parte a centrului satului nost’, chiar zona în care avem redacţia. Pentru a treia oară în acest an. Ora 19.00 e la noi una de vârf. Ora la care se definitivează cele mai multe pagini din ziar, se fac machetele şi tehnoredactarea. Ieri eram puţin în întârziere pentru că au fost o grămadă de evenimente, inclusiv povestea cu tăierea gazului rusesc. Nimic nou, într-un fel cu luatul curentului, dacă şi-ar fi revenit rapid. Dar, nu… Surpriză! A venit după patru ore. Pe la ora 23.00! Noroc că am fost inspirată să fug acasă şi să-mi fac treaba pentru ziar. Altfel riscam să nu ieşim azi pe piaţă. Oricum, am ieşit la limită…

Ce vroiam să spun cu asta este că am devenit dependenţi de prea multe lucruri. În era în care vorbim de libertatea individuală mai mult ca niciodată, existenţa noastră normală este ameninţată de o grămadă de fire nevăzute. Dar cu subiectul ăsta voi reveni într-o altă postare…

PS. Un pic lipsesc şi eu, iar în jur se dau războaie. Nu ştiu care aţi supărat-o pe Oana, dar jur că v-aţi ras de pe faţa pământului dacă aflu 😀

Huzur life

Cella mă urechează pe blog, pe bună dreptate, pentru tăcerea-mi de un an. Nu am nicio scuză. Niciun motiv demn de scos la înaintare. În ajunul sărbătorilor mă apucaseră părerile de rău pentru că nu mi-am programat o minivacanţă peste hotare. Acum, uitându-mă în urmă la zilele acestea libere în care am lenevit ca o boieroaică, zău că nu-mi pare rău. Mi-am recuperat toate energiile pierdute peste an. Numai aşa pot începe anul în forţă. Dar, ce e mult strică, aşa că de mâine începe munca. Era şi cazul, deja mă plictisesc într-un fel, chit că am mai şi muncit câte puţin, printre altele, zilele acestea. Chiar atât cât să nu zic că duc o viaţă de huzur.

M-am uitat la o duzină de filme (unele chiar de duzină), dar nu mi-a plăcut niciunul în mod deosebit. Importantă a fost însă deconectarea de la realităţile patriei. Am terminat Reginele Oanei – cartea a II în manuscris şi am început-o pe a treia- Regina Elfă. Am mai început şi Zăpada lui Orhan Pamuk, dar am lăsat-o la o parte de cunm au căzut primii fulgi de nea în prima zi a anului. Fain e cu zăpadă. Nu e multă, dar suficient cât să-ţi amintească că este iarnă. Anotimpul ăsta nu e chiar pierdut. Am mai frunzărit şi Cărţile Junglei, pe care am achiziţionat-o din colecţia Adevărul. Apropo de colecţie, titlurile sunt chiar bune, dar mă enervează faptul că ziarul nu se mai găseşte joia la chioşcuri. Nu pot să nu mă întreb care este scopul editării colecţiei, în condiţiile în care se face reclamă la greu, dar ia-l de unde nu-i…. Ca să închei cu cărţile, în urmă cu o lună am vrut să-mi comand la Polirom, online, Egipteanul şi Amanţii din Bizanţ de Mika Waltari. Nu ştiu cum de nu am mai comandat şi bine am făcut. Azi, răscolind netul, le-am găsit la ofertă. Iar una am primit-o gratis 😀 Mai sunt şi alte pachete interesante pe acolo. Închei partea cu cărţile. Cred că m-am molipsit de la Oana :))

Am mai făcut alte chestii, multe şi mărunte. Mai important este, însă, ce nu am făcut. Cred că de aici mi se trage optimismul şi energia ce o simt. Zilele acestea nu m-am uitat deloc la talk-show-uri şi doar foarte puţin la ştiri. Atât cât să aflu ce se întâmplă în ţară şi afară. Am rămas în minte cu imaginea din prima zi a anului, când reporterii televiziunilor de ştiri au stat de la amiază până seara târziu în ger în aşteptarea unei declaraţii de la întâlnirea informală a lui Băsescu cu membrii Guvernului. Toată ziua, televiziunile de ştiri avea în planul secund imagini live cu poarta ce ducea spre castelul în care se înfruptau mai marii ţării. Nu am înţeles efortul televiziunilor şi nici insistenţa cu care ne transmiteau imaginile acelea. În final, nu am aflat mare lucru. La fel, nu înţeleg cine şi de ce l-a resuscitat pe Victor Ciorbea. Reiau ideea Simonei de zilele trecute: cine e Victor Ciorbea? Pe mine una nu mă poate face să-l ascult. Iar tonul ridicat mă determină să mut canalul. Ca să închei, sper să-mi meargă la fel de bine tot anul. Cred că trebuie să arunc televizorul pe geam :))

Să aveţi un an nou cu multe împliniri! Succesuri! – că se poartă 😀