Yes, they can!

Democratul Barack Obama a obţinut o victorie istorică, devenind primul preşedinte ales de culoare al Statelor Unite. Conform canalelor CBS, CNN, ABC şi Fox, Obama a obţinut peste 300 de mandate de electori, depăşind pragul de 270 de voturi necesar pentru a fi ales în funcţia de preşedinte al SUA. Alegerea lui Obama este istorică, într-o ţară unde afro-americanii nu aveau, practic, acces în secţiile de votare cu jumătate de secol în urmă.

Victoria sa, aşteptată cu nerăbdare în numeroase ţări, vine după opt ani de administraţie a preşedintelui republican George W. Bush, care şi-a îndepărtat opinia publică din străinătate, printr-o politică apreciată deseori drept agresivă şi unilaterală.

Obama şi-a ţinut discursul de învingător în jurul orei 7.00, la Chicago, capitala statului Illinois, pe care îl reprezintă de trei ani în senatul american. „A venit schimbarea în America„, le-a spus el celor peste 60.000 de susţinători adunaţi să-i sărbătorească victoria.

E o zi istorică. Ziua care a schimbat America. Ziua în care americanii au demonstrat că dorinţa de schimbare poate învinge. Milioane de oameni din toate colţurile lumii au aşteptat această schimbare. Poate această zi să schimbe lumea? Poate fi valabil sloganul „Yes, we can!” în toate colţurile planetei?

Bravo, America!

Update. Un articol foarte mişto despre Lecţia americană găsiţi la Vlad Petreanu.

Marţienii votează!

Vot în alb, în premieră la alegerile parlamentare. Românii au ocazia să protesteze împotriva întregii clase politice printr-un vot în alb, care va fi înregistrat ca atare. Votul în alb ca vot de protest este adus în premieră de noua lege electorală. Buletinele de vot neştampilate vor fi numărate separat şi nu vor mai fi considerate nule. Toate ar fi bune şi frumoase dacă nu ar fi loc de mişculaţii. Aşteptăm invazia marţienilor!

UE trimite o urnă de vot în spaţiu. Pentru a combate apatia cetăţenilor europeni, Bruxelles-ul va trimite o urnă de vot în spaţiu cu ocazia alegerilor pentru Parlamentul European care vor avea loc anul viitor. Publicitatea în spaţiu nu e de ici de colo, iar costurile sunt şi ele pe măsură. Întrebarea care se pune este cât se poate de simplă: votează marţienii? Au buletine de europeni? Mai greu e răspunsul. UE a mai apelat la mijloace de promovare de acest fel în 2005, când a trimis în spaţiu Constituţia europeană pe o rachetă rusească. Actul fundamental orbitează şi acum pierdut undeva în jurul pământului.

O cafea gratis pentru americanii care votează. Starbucks va oferi gratuit o cafea la filtru, ca stimulent de activare a electoratului, tuturor celor care vor vota pe 4 noiembrie. Sistemul nu necesită vreo dovadă efectivă a faptului că alegătorii au votat, funcţionând conform unui „cod al onoarei”. Slab, domnilor, slab. Pentru o cafea, în România nu se iese din casă. Săriţi şi voi cu nişte mici, caltaboşi, vodci şi berici şi ne mai gândim.

Altfel … America votează azi. Lumea întreagă stă cu sufletul la gură. Sau nu stă. Ştiu toţi că iese ăla mai bronzat.