Ce guvern ne aduce Moşu’?

Nu ne putem aştepta de la consultările de azi să ne lămurească definitiv în privinţa culorii viitorului Guvern, dar ceva indicii ne oferă.

Liderul UDMR, Marko Bela, a declarat după consultările de la Cotroceni că şeful statului a fost de acord că UDMR ar trebui să facă parte din viitorul Cabinet.

Ceea ce ne duce cu gândul spre o variantă de Guvern tot mai des vehiculată: PDL + UDMR + Minorităţi + 21 de trădători – roşii şi galbeni. Dacă citim ce scriu Andrei Bădin şi Iosif Buble, e aproape sigur. Aflăm şi cum s-a ajuns la această variantă.

Cum liberalii insistă să aibă postul de premier în viitorul Guvern, varianta de mai sus pare tot mai credibilă. Dar, nu au intrat încă toate partidele la consultări.

România în poz(n)e

Propagandă informativă?! Profesorii clujeni, afiliaţi Sindicatului „Spiru Haret”, vor să le facă publicitate negativă liberalilor în şcoli. Via Alandra, via Foaia transilvană.

 

 

CPT – Car Police Tuning sau Călin Popescu Tăriceanu? Un site anticampanie, via Mihnea Digitalu’

 

Rememorare. Hârtia bileţelului era roz. Trăim vremuri de criză, domnilor. Via Aurora Scarlet

Hai s-o facem, doamnă! Hă, hă, hă …

Traian Băsescu a evoluat de la „hai s-o facem pe masă” cu o ziaristă, la „hai s-o facem, doamnă”, adresându-se unei doamne care cerea să se tragă în poză cu el. Asta se întâmpla azi, la Carei, unde şeful statului a participat la manifestările de Ziua Armatei, un bun prilej de a face o baie de mulţime. Mai lungă şi mai spumoasă decât ceremonia în sine. Presărată cu pupături, îmbrăţişări, zâmbete şi lacrimi.

Preşedintele a dat mâna cu cei prezenţi la manifestări, a discutat cu oamenii, şi-a făcut poze cu ei, i-a pupat şi i-a îmbrăţişat, iar la un moment dat chiar i-au dat lacrimile la auzul urărilor care i se făceau din mulţime, oamenii lăudându-l şi urându-i să aibă sănătate. „Apăraţi-l! E cel mai bun preşedinte!” – a strigat către militari un om pricăjit, ce duhnea de la o poştă.

La un moment dat, o doamnă, care ceruse insistent să se pozeze cu preşedintele, se pierduse în mulţime, iar când Băsescu a zărit-o, i-a spus: „dac-am spus c-o facem, hai s-o facem, doamnă!”. Hă, hă, hă. Şi a făcut-o. Poza.

2 plus 2 fac 4 din patru în patru ani

Doi plus doi fac patru din patru în patru ani şi doar dacă e vorba de ani electorali. Suntem în an electoral, în prag de alegeri, iar regula a fost confirmată. După patru ani în care Ziua Armatei a fost sărbătorită la Carei, ultima brazdă de pământ eliberată de sub ocupaţia străină, pe toate datele posibile, mai puţin pe 25 octombrie, azi a sosit vremea ca 2 cu 2 să facă 4. Adică, armata să fie sărbătorită de ziua ei în locul acela în care şi-a demonstrat forţa în urmă cu 64 de ani, eliberând ultima brazdă de pământ românesc.

Memoria ostaşilor care au murit atunci şi salutul pentru puţinii veteranii rămaşi să ne povestească ce s-a întâmplat în acele vremuri, pentru ca noi să ne obţinem libertatea, au fost onorate la nivel înalt. Şi asta se întâmplă tot din patru în patru ani şi tot în ani electorali. Azi, prezenţa şefului statului la Carei a fost una fugitivă şi mai mult electorală, dar a existat bunăvoinţă. Altfel, aşa cum au fost programate iniţial, manifestările trebuiau să aibă loc ieri la Carei, într-o batjocură totală faţă de simbolurile naţionale şi faţă de istorie.

Traian Băsescu a marcat evenimentul, ca şi pe oricare altul. A venit, a vorbit scurt, a depus o coroană de flori la Monumentul Ostaşului Român, a făcut o baie de mulţime mai lungă chiar decât manifestările dedicate Zilei Armatei şi a plecat.

Numai mie mi se pare sau ne este ruşine să fim mândri, să ne celebrăm libertatea? Am impresia că toate manifestările acestea se fac doar ca să fie marcate, fără să ne mai gândim la semnificaţia acestor zile. Fără să ne gândim ce am fi fost azi dacă în urmă cu 64 de ani nu am fi fost eliberaţi pe deplin. Ne amintim de soldaţii noştri doar atunci când devin o ştire murind în războaiele altora. Azi îi comemorăm pe cei care au murit pentru libertaetea noastră şi am impresia că nici oficialii din armată nu iau în serios evenimentul, dar nici noi, cei mulţi. Adesea, ca şi azi, am impresia că nu avem niciun pic de consideraţie faţă de propria noastră istorie.

Exagerat de bun!De-a dreptul genial!

Am vrut să scriu ceva în seara asta, dar nu mai ştiu ce. După ce citeşti postările lui Mordechai, zău că uneori te bate gândul să te laşi de scris 😉 Aşa că o să revin cu ceva nou mâine.

Până atunci musai să citiţi o postare recentă a lui Mordechai legată de criza financiară. Aş zice că e cel mai bun pamflet pe care l-am citit în ultimii ani. Dar nu zic. Pentru că tot el a avut şi altele la fel de bune. Nu au scris toţi caţavencii la un loc un articol atât de savuros în ultimul cincinal. Nu vă tăvăliţi pe jos de râs de la primele rânduri că aveţi mult de îndurat. Enjoy! 😀

„Nene, ca să organizezi o criză financiară ca lumea… e nevoie de mulţi bani”. Mordechai dixit!