Cetăţeanul de onoare Băsescu

Băsescu vrea musai să fie cetăţean de onoare al ultimei brazde de pământ eliberate în urmă cu 65 de ani. În ultimele zile, primarul Careiului a fost supus la intense presiuni din partea Guvernului, a Prefecturii şi a PD-L Satu Mare pentru a organiza o şedinţă extraordinară cu unicul scop de a obţine acordul Consiliului Local în vederea acordării titlului de cetăţean de onoare preşedintelui Băsescu.

Titlul ar urma să fie înmânat cu ocazia participării preşedintelui Băsescu la manifestările organizate duminică, cu ocazia Zilei Armatei Române, la Monumentul Ostaşului Român din oraş.

Spre ghinionul celor care fac presiunile, acordarea unui asemenea titlu nu are nicio justificare. Titlul de cetăţean de onoare se acordă personalităţilor care s-au născut în localitatea respectivă sau personalităţilor care au făcut ceva pentru dezvoltarea sau recunoaşterea oraşului. Preşedintele Băsescu nici nu s-a născut în Carei, nici nu a făcut ceva notabil pentru Carei. Doar anul trecut a poposit în oraş timp de o oră la manifestările organizate de Ziua Armatei.

Cum duminică vom fi oficial în campanie electorală, pedeleii mai vor şi să adune toţi veteranii de război ai Ardealului la Carei pentru a le acorda distincţii prezidenţiale.

Până reuşeşte PDL să îndeplinească ca la carte pretenţiile stăpânului, confirmarea oficială şi programul oficial al vizitei de duminică întârzie.